Ştefan Gaţcan, noul membru al grupului parlamentar Pro Moldova, declară că decizia de a părăsi Partidul Socialiştilor şi a adera la grupul parlamentar Pro Moldova este o decizie personală. „Nu este influienţată de nimeni şi este o decizie care este motivată din punct de vedere al situaţiei care există azi în societatea noastră”, a spus deputatul, citat de IPN.
În cadrul unui briefing de presă, Ştefan Gaţcan, a menţionat că în cele trei luni de când se află în Parlament a înţeles problemele din sistemul sanitar, iar tentativele sale de a îmbunătăţi lucrurile nu au fost auzite. Ştefan Gaţcan le-a sugerat foștilor colegi să nu vină cu atacuri în adresa sa, a rudelor, prietenilor.
Andrian Candu, liderul grupului parlamentar Pro Moldova, a venit şi el cu un mesaj către colegii din politic şi către instituţiile de forţă. „Se încearcă să se depăşească limitele şi liniile roşii. Politicul presupune lupta politică, lupta ideilor, profesionalismul, experienţa, poziţionările politice. Politicul nu presupune intimidare, ameninţare, ceea ce a început tot mai des şi mai des să se întâmple în Republica Moldova”, a spus Andrian Candu.
Acesta a precizat că pe parcursul zilei de astăzi, 30 iunie, au început unele intimidări şi au fost câteva incidente neplăcute. Persoanelor care şi-au permis să încalce legea, Andrian Candu le-a transmis că, dacă astfel de incidente se vor repeta, grupul parlamentar Pro Moldova va sesiza ambasadorii, organizaţiile internaţionale şi partenerii de dezvoltare.
Vladimir Cebotari, deputat Pro Moldova, a precizat că cineva dintre membrii grupului parlamentar a fost oprit în trafic de către un grup de persoane, care deja a fost identificat, acesta permițându-și presiuni şi ameninţări cu răfuială fizică pentru a fi luate anumite decizii. Deputatul a adăugat că va fi făcută o sesizare către organele de drept, unde vor fi indicate exact numele persoaneor implicate şi a menţionat că dispune fr înregistrări video şi audio despre incidentul relatat.