Statul urmează să mai aloce 24 de milioane de lei pentru Arena Națională. Potrivit unui proiect de hotărâre, banii vor fi folosiți pentru drumul de acces către Arenă, transmite IPN.
„Elaborarea proiectului pentru lucrarea respectivă a fost contractată de către Compania Publică de Implementare și va cuprinde o intrare pentru transport special și de urgență, stație pentru transportul public cu conectarea acesteia prin trotuar destinat pietonilor și persoanelor cu dizabilități către Complex, pistă de decelerare/accelerare, intersecție și drum de acces local cu sens retur paralel cu drumul național R6, iluminat stradal”, se menționează în proiectul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Mijloacele financiare urmează să fie alocate din fondul de rezervă al Guvernului.
Exact acum patru ani, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în calitate de partener public și SRL „Arena Națională”, în calitate de companie publică de implementare, au încheiat un contract de parteneriat public-privat pentru proiectarea și construcția arenei polivalente de interes național, cu compania privată SRL ,,Sam Investment Company”.
Arena are o capacitate de până la cinci mii de locuri și spații pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri. Autoritățile au anunțat de mai multe ori termene la care Arena urma să fie dată în exploatare, lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi. De asemenea, procurorii au deschis un dosar penal pe faptele pretinse a fi ilegale la realizarea contractului de parteneriat public-privat pentru proiectarea și construcția Arenei în extravilanul comunei Stăuceni din municipiul Chișinău. O finalitate așa și nu a fost comunicată de către oamenii legii.