Statul va garanta minimul asigurării medicale gratuite pentru acoperirea costurilor protezelor mamare în cazul operaţiilor de reconstrucţie a sânului, urmare a unei afecţiuni oncologice (cancer mamar). Un proiect de lege în acest sens a fost votat de către Parlament, la propunerea deputatului PLDM Liliana Palihovici, transmite IPN.
În Republica Moldova anual sunt depistate circa 900 de femei cu neoplasme la sân, din ele aproximativ 600 suportă tratament chirurgical (mastectomie).
Liliana Paliovici susţine că acest proiect este foarte important pentru că viaţa unei femei, care a supravieţuit cancerul de sân, trebuie să deruleze la fel de activ ca şi înaintea apariţiei acestei afecţiuni, fără a simţi careva complexe şi disconfort.„Cheltuielile privind sănătatea nu reprezintă doar un cost, ci o investiţie ce va asigura o sănătate adecvată generaţiilor viitoare”, a spus deputatul.
În acelaşi proiect s-a propus săse ofere asistenţa medicală stomatologică în volum deplin copiilor până la 12 ani. Actualmente, această asistenţă se oferă copiilor numai în regim de urgenţă. Deputatul a menţionat că afecţiunile dentare creează un pericol potenţial pentru sănătatea copiilor.
Proiectul urmează să fie votat în lectura a doua.