Statul municipiilor Chişinău şi Bălţi va fi reglementat prin lege

Parlamentul a decis constituirea grupurilor de lucru care să elaboreze câte un proiect de lege privind statutul municipiului Chişinău şi statutul municipiului Bălţi. În componenţa grupurilor au fost propuşi deputaţi din toate fracţiunile parlamentare, transmite IPN.

Pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la statutul municipiului Chişinău au fost desemnaţi socialiştii Vlad Batrâncea şi Vasile Bolea, democratele Valentina Buliga şi Efrosinia Greţu, comuniştii Boris Golovin şi Alexand Bannicov, liberal-democraţii Vlad Filat şi Iurie Ţap şi liberalul Ion Casian.

Din componenţa grupului de lucru pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la statutul municipiului Bălţi fac parte deputaţii Alexandr Nesterovschi şi Victor Sorocean din PSRM. PDM şi PL au nominalizat aceleaşi persoane ca şi în cazul comisiei pentru Chişinău, iar PCRM i-a delegat pe Elena Botnarenco şi Vasile Panciuc. PLDM va fi reprezentat în comisie de Tudor Deliu şi Aliona Goţa.

Autorul iniţiativelor, Vlad Filat, a menţionat că este corect să participe toţi la elaborarea unor proiecte de legi cu referire la statutul municipiilor Chişinău şi Bălţi.

În termen de 60 de zile, grupurile de lucru vor prezenta proiectele de legi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.