„Statul Islamic” a executat atacul terorist de la Moscova

Gruparea, cunoscută în spațiul euroatlantic ca ISIS, (în arabă, DAESH) și-a asumat răspunderea pentru recentul act terorist de la Moscova. Despre aceasta relatează TASS, cu referință la postarea lui Abdul Qahar Balkhi, purtătorul de cuvânt al MAE-ului afgan, în rețeaua „X”.

Altă sursă media din Rusia, Коммерсантъ, precizează că vorba e despre „Vilayat Khorasan”, sau ISIS-K, un grup din cadrul rețelei teroriste mai extinse a Statului Islamic. Khorasan indică o regiune istorică din Asia Centrală, care acoperă părți din Afganistanul modern, Pakistan, Turkmenistan, Tadjikistan, Uzbekistan și Iran. Potrivit ONU, organizația teroristă numără peste 4 mii de oameni, majoritatea cetățeni ai țărilor din regiune. Nucleul grupului este considerat a fi provinciile afgane Kunar și Nangarhar.

Gruparea ISIS-K s-a constituit în 2015 și urmează poziția ideologică teroristă a Statului Islamic – încearcă să stabilească un califat global.

Un raport ONU din iunie 2023 (.pdf) pune ISIS-K, ,„cea mai gravă amenințare teroristă actuală din Afganistan, țările vecine și Asia Centrală”, în afara legii.

Iar „Politico” observă că atacul de la Moscova amintește de atacul Statului Islamic din 2015 de la Bataclan în Paris, soldat cu 90 de morți. Maniera de executare de vineri a avut și asemănări cu asediul Centrului teatral din raionul Dubrovka al Moscovei, în anul 2002, când un grup de bărbați și femei ceceni au pus stăpânire pe un teatru plin din estul Moscovei, cerând oprirea ostilităților din Cecenia (catalogate de oficialitățile ruse drept cel de-al Doilea Război Cecen) – n.r.). Atunci, aplicarea greșită de către forțele speciale ruse a unui gaz somnifer a ucis mai mulți ostatici decât și-au pierdut viața de mâna islamiștilor.

Sursa citată notează că după recucerirea Icikeriei de către centrul federal, între 1.700 și 3.000 de ceceni, alături de alți militanți din Caucazul de Nord, s-au relocat în Siria. Rebelii moderați din Siria au suspectat serviciile speciale ruse că au facilitat trecerea lor încolo, atât pentru a scăpa de ei, cât și pentru a perturba și împărți grupurile rebele care luptau cu aliatul Rusiei, președintele sirian Bashar al-Assad.

Chiar dacă aceste dedesubturi au fost puse pe tapet în contextul actului terorist de la Moscova, mașina propagandistică a Kremlinului continuă să vehiculeze falsul că răspunderea ar reveni Kievului. „Politico” presupune, că în ciuda revendicării responsabilității de către Statul Islamic pentru masacrul de la Moscova, Kremlinul va continua să exploateze subiectul în scopuri propagandistice, sugerând că Ucraina a fost implicată, într-un fel sau altul.

Conform relatării Delfi din Letonia, televiziunile ruse de stat au fost gata în trei rânduri să publice adresarea lui Vladimir Putin în noaptea de 22 spre 23 martie, dar mesajul așa și nu a fost transmis.

La 19 ore de la atacul terorist, președintele rus a emis, în sfârșit, o declarație oficială și a declarat doliu național. Putin a mai spus că persoanele capturate în legătură cu actul terorist au încercat să fugă în Ucraina.

Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a numit acuzațiile rusești o „provocare planificată de către Kremlin pentru a alimenta și mai mult isteria anti-ucraineană în societatea rusă”, cu scopul de a „discredita Ucraina în ochii comunității internaționale”, potrivit unui comunicat al ministerului.

Reprezentantul oficial al Direcției principale de informații, Andrei Yusov, a calificat drept „neghiobii” declarația privind implicarea Kievului în atacul terorist. Președintele ucrainean Vladimir Zelensky a remarcat că Putin și oficialii săi încearcă să se eschiveze de răspundere și transfere responsabilitatea pe altcineva.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.