Statul ar trebui să întreprindă măsuri pentru ca invalizii din R. Moldova să fie angajaţi în câmpul muncii, preşedintele Uniunii Invalizilor din Moldova
Statul ar trebui să întreprindă măsuri pentru ca invalizii din R. Moldova să fie angajaţi în câmpul muncii, fără a fi marginalizaţi. Despre aceasta a declarat preşedintele Uniunii Invalizilor din Moldova, Vitalie Covaliov, în cadrul unei mesei rotunde cu tema: „Drepturile invalizilor în R. Moldova”, organizată cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a Invalizilor, la 1 decembrie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Vitalie Covaliov, pentru început, se impune o evidenţă a invalizilor apţi de muncă. „Dacă invalizii din grupa III-a sunt consideraţi apţi de muncă, atunci celor din grupele I şi II li se stabilesc capacităţi de muncă diferite. La fel, o bună parte din invalizii care lucrează îşi găsesc un loc de muncă fără ajutorul Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, iar aceasta, la rândul ei, nu duce o evidenţă a invalizilor angajaţi”, a explicat acesta.
„Când este angajat un invalid, acesta nu trebuie supus termenului de încercare, ziua de muncă este mai scurtă cu o oră. Persoana cu disabilităţi are dreptul mai des la concediu medical, dar este şi mult mai greu ca invalidul să fie concediat. Toate aceste prevederi îi fac pe agenţii economici să refuze angajarea persoanelor din această categorie, a subliniat Covaliov. Preşedintele Uniunii Invalizilor din Moldova crede că o soluţie ar fi susţinerea financiară a agenţilor economici care au angajat persoane cu disabilităţi.
Potrivit lui Victor Panuş, invalid de grupa I din copilărie, cea mai mare problemă a invalizilor este angajarea în câmpul muncii. „Deşi am învăţat mult pentru a ajunge doctor în ştiinţe pedagogice foarte greu m-am angajat, iar acum sunt profesor de şah”, spune Victor Panuş.
Invalizii au criticat şi noul Cod al învăţământului, votat în primă lectură. Potrivit lor, acesta prevede restricţionarea accesului persoanelor cu deficienţe la educaţie
„Este tendinţa ca oamenii să înveţe în instituţiile superioare în bază de buget, ceea ce însemnă că statul va investi în studenţii care ulterior, prin munca prestată ,vor restitui aceşti bani. Va fi, oare, în stare statul să investească în persoanele cu disabilităţi care nu ştiu dacă sunt apţi de muncă. Nici un invalid nu va putea asigura statul că-i va întoarce banii investiţi în studii”, spune Victor Panuş.
În R. Moldova locuiesc 168 mii de invalizi. Pensia pe care o ridică variază între 400-800 lei lunar.