Statul a vândut acţiuni de 645,9 mii lei la licitaţia „cu strigare” de săptămâna trecută
Două societăţi pe acţiuni în care statul deţine pachetul majoritar au fost privatizate la licitaţia „cu strigare“ din săptămâna trecută, la care au fost expuse valorile mobiliare ale statului în 38 de societăţi, transmite Info-Prim Neo.
Pachetul de 91,2% de acţiuni în Fabrica de fermentare a tutunului din Şoldăneşti a fost procurat în prima zi de licitaţie la preţul de 301 mii lei. În ultima zi a licitaţiei s-a vândut pachetul de 52% de acţiuni în societatea pe acţiuni pentru deservirea biologică şi agrochimică a complexului agroindustrial Fertilitate, Mărculeşti, la un preţ de 160,9 mii lei. De asemena la licitaţie au fost vândute şi pachete mai mici, de sub sau peste 1%, ale SA Construct, Teleneşti, Fabrica de lactate din Hânceşti, Brisco din Briceni şi Locuinţa din Soroca.
Suma totală obţinută pe parcursul acestei licitaţii de vânzare a acţiunilor proprietate publică de stat a constituit 645,9 mii lei.
Licitaţia se înscrie în ultima rundă de privatizare anunţată de Agenţia Proprietăţii Publice în acest an. Tot în această rundă se desfăşoară concursul investiţional şi comercial la care se aşteaptă oferte de la oamenii de afaceri până pe 6 decembrie. De asemenea, pe parcursul acestei săptămâni sunt prevăzute licitaţiile „cu strigare” şi „cu reducere”, la care vor fi expuse complexe patrimoniale unice şi construcţii nefinalizate, amplasate în Chişinău şi teritorii. Preţul poate fi redus până la 50%.
În cadrul rundei de privatizare au fost expuse acţiuni şi bunuri proprietate publică de stat la un preţ total de 1,3 mlrd lei.