Statul a luat sub protecţie mai multe monumente ale eroilor sovietici
Statul a decis să ia în ocrotire mai multe monumente ale eroilor sovietici, montate în capitală încă în anii 50-80. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri, 11 mai, în şedinţă de guvern. Ministrul Culturii şi Turismului, Artur Cozma, dar şi alţi miniştri solicitaţi de presă au refuzat să facă declaraţii pe marginea subiectului, transmite Info-Prim Neo.
În Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat au fost incluse: monumentul lui Grigore Cotovschi (montat în anul 1954), monumentul eroilor comsomolişti (1959), monumentul luptătorilor pentru puterea sovietică (1966), monumentul lui Serghei Lazo (1962), monumentul eliberatorilor de sub ocupaţia fascistă (1969).
În nota informativă a deciziei nu este invocat motivul. Se menţionează doar că autorii monumentelor în cauză sunt sculptori moldoveni cunoscuţi.
Guvernul a decis, de asemenea, să ridice în satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia, un monument în cinstea sătenilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial, iar în oraşele Teleneşti şi Căuşeni va fi montat monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt