Statistici municipale: în 7 din 10 cazuri oamenii sunt muşcaţi de animale cu stăpân

Municipalitatea constată un număr mare de oameni muşcaţi de animale, preponderent  de cele cu stăpân. Doar săptămâna trecută 12 oameni s-au adresat la medic în Chişinău după ce au fost muşcaţi de câini şi pisici. Muşcăturile nu au fost grave, dar a fost nevoie să li se aplice vaccinul antirabic, transmite IPN.

Ştefan Calancea, şeful adjunct al Direcţiei sănătate din cadrul CMC, a spus luni, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că pe parcursul ultimelor 6 luni în capitală au fost înregistrate peste 500 de cazuri în care oamenii au fost muşcaţi de animale.
În 70% din acestea muşcăturile au fost provocate câini cu stăpâni.

„Problema este că stăpânii de animale nu respectă reguli elementare, cum ar fi să îmbrace botniţe câinilor atunci când aceştia sunt scoşi la plimbare în parcuri”, a spus Ştefan Calancea.

Un regulament în vigoare pentru persoanele care întreţin animale îi obligă pe cei care au câini să-i plimbe prin parcuri cu lesă scurtă şi botniţă. Persoanele care încalcă acest regulament pot fi sancţionate conform Codului de contravenţii administrative şi riscă amendă de la 3 la 10 salarii minime.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.