Staţia de tratare a apei din Cahul, modernizată cu ajutorul Germaniei

Staţia de tratare a apei din oraşul Cahul, cu o capacitate de 17,4 mii de metri cubi pe zi, a fost renovată capital datorită unei finanţări de peste 10 milioane de lei care a venit din partea Guvernului Germaniei. Aceasta este prima intervenţie de modernizare a staţiei după darea în exploatare în anul 1970, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

Staţia de tratare a apei din oraşul Cahul asigură tratarea apelor uzate colectate din râul Prut şi aprovizionarea cu apă potabilă a circa 40 de mii de locuitori ai oraşului. Directorul ADR Sud, Maria Culeşov, a ţinut să sublinieze importanţa proiectului finanţat de Guvernul Germaniei prin intermediul GIZ şi a menţionat că astfel de proiecte, care se adresează direct cetăţenilor şi care au ca obiectiv major de a face viaţa oamenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud mai bună şi mai uşoară, vor asigura creşterea prosperităţii atât a comunităţilor beneficiare ale acestui proiect, cât dezvoltarea socio-economică a întregului raion.

Obiectivul de investiţie - Staţia de tratare a apei potabile din oraşul Cahul - este promovat şi finalizat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Cahul”, implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Sud şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, în cadrul programului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.