Statele Grupului de la Visegrad susţin aspiraţiile europene ale R. Moldova
Statele Grupului de la Visegrad susţin aspiraţiile europene ale R. Moldova, se menţionează în Declaraţia semnată la finele Reuniunii Miniştrilor de Externe din statele Grupului (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria), la care a participat şeful diplomaţiei moldoveneşti, Viceprim-ministrul Andrei Stratan.
Potrivit Declaraţiei, statele intenţionează să iniţieze discuţii în cadrul Uniunii Europene cu privire la viitorul relaţiilor dintre R. Moldova şi UE cu scopul de a începe, la momentul potrivit, negocierile asupra unui posibil nou document-cadru care să înlocuiască Acordului de Parteneriat şi Cooperare aflat în curs de implementare.
Declaraţia se încheie cu un apel către comunitatea internaţională, în particular către participanţii la negocierile în formatul „5+2”, de a examina posibilitatea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii în regiunea transnistreană într-o misiune civilă multinaţională de menţinerea păcii în baza unui mandat internaţional.
Totodată, delegaţiile celor patru ţări ale Grupului de la Visegrad şi-au reiterat sprijinul pentru retragerea neîntârziată a trupelor ruseşti de pe teritoriul R. Moldova şi pentru identificarea unei soluţii paşnice a conflictului prin care să fie respectate suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării, se arată într-un comunicat MAEIE.
Cele patru state s-au pronunţat pentru dezvoltarea în continuare a cooperării bilaterale în diverse domenii şi, în special, pentru promovarea investiţiilor şi intensificarea schimburilor comerciale cu ţara noastră, pentru sporirea volumului de asistenţă destinat continuării reformelor în unele domenii de interes comun pentru R. Moldova, statele regiunii şi UE în ansamblu.