Astăzi, 7 august, compania StarNet împlineşte 9 ani. Un comunicat lansat cu această ocazie de către întreprindere, califică această perioadă ca „nouă ani de Internet de performanţă adus în casele clienţilor, nouă ani în care s-au gândit produse şi servicii moderne, a fost implementată telefonia şi televiziunea interactivă, elaborate soluţii integrate pentru afaceri, pentru ca oamenii din Moldova să se poate bucura de tehnologiile ce fac viaţa mai frumoasă”. „Acum nimeni nu-şi imaginează viaţa fără Internet. Dar în 2003, când am înfiinţat compania, ştiam ce înseamnă problema accesului la Internet de calitate şi la costuri raţionale. De aceea, am pornit la drum cu speranţa că putem aduce schimbarea în Moldova. Cred sincer, că această schimbare în bine se datorează facilitării accesului la tehnologii moderne, faptului că moldovenii au acum posibilitatea să comunice liber pe Internet cu întreaga lume şi să se bucure de toată puterea informaţională a acestui mediu”, a menţionat Alexandru Machedon, director general StarNet. „Înfiiinţată la 7 august 2003, ca o mică firmă de comunicaţii, pornită la drum cu mult entuziasm şi cu mai puţin de 10 angajaţi, StarNet a ajuns astăzi unul din cei mai importanţi jucători pe piaţa comunicaţiilor electronice din Moldova, primul furnizor de servicii Internet în bandă largă din ţară, lider la numărul de conectări în Chişinău, cu o bază de peste 65 mii de clienţi rezidenţiali şi peste 2000 de clienţi business, ceea ce o situează în topul companiilor de profil”, se mai spune în comunicat. Pe parcursul celor 9 ani de experienţă, compania s-a dezvoltat rapid atât organic, prin deschiderea a 15 centre de vânzări în capitală şi în alte oraşe din ţară, angajarea a peste 500 de oameni, cât şi strategic, prin investiţiile făcute în infrastructură, prin soluţii tehnologice de ultimă generaţie, servicii inovaţionale, reţele optice de generaţie nouă, echipament performant, aplicaţii şi sisteme inteligente. „Astăzi este o adevărată sărbătoare nu doar pentru angajaţii StarNet, dar şi pentru toţi clienţii noştri. Vrem să le mulţumim tuturor pentru că sunt alături de noi, că au ales serviciile StarNet de-a lungul anilor şi rămân fideli viziunii noastre. De ziua StarNet, oferim cu mare plăcere cadouri şi stele de fidelitate pentru toţi clienţii noştri dragi şi le urăm tuturor să se bucure de momente frumoase alături de prieteni şi familie”, a declarat Alexei Munteanu, director marketing, StarNet.