Starea poetului Grigore Vieru este critică

Grigore Vieru se află conectat la aparatul de respiraţie artificială şi urmează tratamentul stabilit de o comisie de specialişti din întreagă ţară. Medicii depun toate eforturile, dar situaţia poetului este foarte gravă, a declarat pentru Info-Prim Neo Grigore Ciobanu, director general al Spitalului de Urgenţă din Chişinău. În urma accidentului de circulaţie produs în noaptea trecută, Grigore Vieru a suferit politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plămânilor şi contuzia organelor abdominale. Cele două infarcte anterioare pe care le-a avut poetul complică starea acestuia. El a fost internat la Spitalul de Urgenţă în noaptea de joi spre vineri, 16 ianuarie, în jur de ora 1.55. Automobilul în care se afla s-a izbit violent în regiunea comunei Dănceni, Ialoveni, într-un gazon de flori, aflat la o bifurcaţie pe traseul care duce spre Chişinău. Potrivit Eleonorei Tcaci, şeful substaţiei medicale de urgenţă Ialoveni, ambulanţa a fost solicitată la ora 1.25 noaptea. Poetul se afla în automobil. Era în stare confuză, avea dureri de cap şi plăgi sângerânde ale feţii. În răni avea cioburi de sticlă de la parbriz. Şoferul automobilului, vicedirectorul Ansamblului „Joc”, Gheorghe Munteanu nu a fost internat, însă medicii nu exclud că ulterior vor apărea complicaţii şi el va avea nevoie de îngrijiri medicale. Cei doi se întorceau la Chişinău din sudul republicii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.