Starea bebelușului operat, care-l purta pe fratele său geamăn în abdomen, este stabilă

Un băiețel de cinci luni din Sângerei a fost operat marți, 2 ianuarie, la Institutul Mamei și Copilului (IMC) pentru a-i scoate din abdomen fetusul nedezvoltat al fratelui său geamăn. Starea copilului este stabilă.

Solicitată de IPN, Steluța Andreev, purtător de cuvânt la Institutul Mamei și Copilului, a comunicat că băiatul a ajuns la spital săptămâna trecută, cu suspecție  de tumoare. Tomografia computerizată a arătat însă că e un fetus, care măsura 13 cm.

Starea copilului după intervenția chirurgicală este stabilă, dar nu este depășită perioada în care pot apărea eventuale complicații, de aceea este în continuare monitorizat.

Operația a fost efectuată de medicul chirurg pediatru, academiciana Eva Gudumac. Intervenția a durat o oră și, potrivit medicilor, este mai puțin complicată decât în cazul tumorilor, dar e un fenomen rar întâlnit.

Un caz de sindrom fetus în fetus a mai fost înregistrat la Institutul Mamei și Copilului acum șase ani. Operația a fost efectuată cu succes de tot de Eva Gudumac.

  • steluta andreev despre copilul cu sindromul fetus in fetus.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.