Star Net a rămas fără autorizaţia de retransmisie a posturilor TV

Star Net SRL a rămas fără autorizaţia de retransmisie a posturilor TV din cauza unor grave încălcări constatate în repetate rânduri de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), transmite Info-Prim Neo. „Star Net este un distribuitor care sfidează legislaţia”, a declarat Corneliu Mihalache, membru CCA, în cadrul şedinţei de luni, 24 octombrie, a consiliului. Nicolae Damaschin, membru CCA, a menţionat că este de acord cu propunerea de retragere a autorizaţiei, întrucât încălcările comise de către distribuitorul în cauză sunt semnalate la aproape fiecare şedinţă a consiliului. Potrivit şefului Direcţiei expertiză şi licenţiere CCA, Victor Pulbere, Star Net SRL a retransmis 193 de canale în locul celor 83 aprobate de CCA. Totodată, întreprinderea nu a retransmis trei canale menţionate în oferta sa. Până acum distribuitorul a fost de două ori avertizat şi de două ori amendat cu 1800 şi, respectiv, 5400 de lei − amenda maximă. Deşi a existat şi propunerea de a fi suspendată autorizaţia pe un termen de 30 de zile, majoritatea membrilor CCA s-au pronunţat asupra retragerii acesteia. În perioada 4-7 octombrie CCA a verificat programele a 40 de instituţii audiovizuale, la 30 din ele fiind semnalate diferite abateri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.