Stanislav Reniţă a fost ales, al doilea an consecutiv, cel mai bun luptător moldovean de K-1, transmite IPN.
În 2017 el şi-a apărat centura de campion în categoria de greutate 65 kg, versiunea KOK. „Nu m-am așteptat să câștig din nou acest premiu. Este o motivație pentru mine să muncesc mai mult”, a declarat în cadrul Galei, Stanislav Reniță.
Cel mai bun antrenor, de asemenea pentru al doilea an consecutiv, a fost ales Nicanor Trocin. Cel mai bun luptător de MMA a fost desemnat Mihai Sîrbu, care în acest an a obținut patru victorii.