SRTv şi-ar putea retrage plângerea depusă la CEDO împotriva Guvernului Republicii Moldova

Societatea Română de Televiziune (SRTv) îşi va retrage, cel mai probabil, plângerea depusă la CEDO împotriva Republicii Moldova, după ce astăzi Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat ca postul de televiziune 2 Plus să retransmită postul TVR 1 în Republica Moldova, a declarat ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, notează Info-Prim Neo cu referire la presa de la Chişinău. Potrivit lui Tănase, SRTv a depus plângere pentru că în 2007 a fost privată de licenţa de difuzare a postului TVR 1 pe frecvenţa a doua de stat, care acoperă întreg teritoriul Moldovei. „Acum, că datele problemei se schimbă, urmează să discutăm acest subiect şi să vedem dacă SRTv mai consideră necesar să-şi menţină această cerere şi care ar fi la ora actuală pretenţiile lor, deoarece situaţia este alta decât a fost până la depunerea cererii”, a explicat Tănase. Şi ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, a dat asigurări, că „acel conflict la CEDO, în momentul de faţă, când televiziunea română este din nou în Republica Moldova, nu mai are obiect, astfel încât va fi stins pe cale amiabilă”. Astăzi, 10 noiembrie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aprobat cu unanimitate de voturi retransmiterea postului de televiziune TVR 1 în Republica Moldova prin reţeaua de stat Nr. 2 cu acoperire naţională, deţinută actualmente de Societatea Telefe M International. Retransmiterea postului TVR 1 de către 2 Plus a fost posibilă ca urmare a adresărilor din partea autorităţilor românу. Pentru retransmiterea postului public românesc Societatea Telefe M International va cheltui circa 1 mln USD anual.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.