Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, apreciază sporirea exporturilor moldovenești pe piața europeană, încurajând autoritățile să continue reformele pentru ca Republica Moldova să beneficieze pe deplin de oportunitățile Zonei de Liber Schimb. Apelul a fost făcut în cadrul întrevederii oficialului european cu prim-ministrul Pavel Filip în marja celei de-a treia reuniuni a Consiliului de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, care are loc astăzi, 31 martie, transmite IPN.
În cadrul întrevederii, Pavel Filip a mulțumit pentru sprijinul continuu acordat dezvoltării și punerii în aplicare a Zonei de Liber Schimb, inclusiv a mecanismelor de implementare și monitorizare aferente acesteia, menționând importanța intensificării fluxurilor comerciale între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
„Mizăm în continuare pe susținerea partenerilor europeni în vederea stimulării valorificării oportunităților oferite de Zona de Liber Schimb. Am reușit extinderea acestor beneficii pentru agenții economici de pe întreg teritoriul ţării, inclusiv din regiunea transnistreană. Pe lângă avantajele strict comerciale, este important impactul implementării Zonei de Liber Schimb pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor”, a subliniat Pavel Filip.
În finalul întrevederii, prim-ministrul Pavel Filip a invitat-o pe Cecilia Malmström să participe la evenimentul „Business Week”, care va avea loc la Chișinău.
Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, cu o cotă de aproximativ 65% la export şi peste 50% la import. Anul trecut numărul companiilor implicate în comerţul cu UE a sporit, iar volumul mărfurilor exportate pentru piața UE a înregistrat o creștere de peste 9%.