Spitalele din Tiraspol rămân deschise, deşi temperatura în saloane scade

Spitalele din Tiraspol au trecut la un regim economic de termificare. Deşi în saloane temperatura a scăzut până la 11 grade Celsius, instituţiile medicale nu vor fi închise, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. Autorităţile tiraspolene au anunţat că în toate spitalele din regiune au fost repartizate aparate electrice de încălzire. Cu gaze naturale sunt termificate doar spitalele din Râbniţa şi Camenca, iar în Tiraspol – Casa de copii şi Centrul Mamei şi a Copilului. Celelalte instituţii sunt încălzite cu energie electrică. Sunt alocate mijloace financiare suplimentare pentru procurarea benzinei, motorinei, cărbunelui şi lemnelor. În ultimele zile se înregistrează o uşoară majorare a numărului de persoane care solicită ambulanţa, dar şi a cererilor de spitalizare. Autorităţile transnistrene au dispus să se acorde o atenţie mai mare pensionarilor, invalizilor şi altor persoane care au nevoie de îngrijire. La evidenţă sunt 2300 de persoane care vor fi vizitate zilnic, a comunicat Ivan Tcacenko, ministrul transnistrean al sănatăţii şi protecţiei sociale. Potrivit lui, persoanele fără adăpost vor fi cazaţi în cămine cu încălzire, vor beneficia de plapume şi îmbrăcăminte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.