Peste 40 de familii nevoiașe din 15 localități din raionul Șoldănești au primit donații în cadrul campaniei „Spiritul Crăciunului în fiecare casă”. Inițiativa aparține asociației obștești ProActive Group Moldova, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Șoldănești, transmite IPN.
Potrivit organizatorilor, peste 30 de familii și 10 persoane în etate au primit produse alimentare, haine și jucării. Timp de 3 zile, organizatorii, împreună cu echipajele de poliție au mers în fiecare gospodărie.
„Echipa a fost motorul tuturor inițiativelor, iar fără dedicarea și implicarea fiecărui membru, nu am fi reușit să ajungem acolo unde ne-am propus”, a precizat pentru IPN Victor Babcinetchi, fondator și director al ProActive Group Moldova.
În cadrul campaniei, a fost îndeplinită dorința unui copil, a cărui istorie a sensibilizat cel mai mult organizatorii. Astfel, un băiețel de 10 ani din satul Parcani, raionul Șoldănești a primit în dar o bicicletă.
„Băiatul care locuiește doar cu tatăl său a împlini 10 ani chiar în ziua de Crăciun și am reușit să-i îndeplinim dorința”, a adăugat liderul ProActive Group Moldova.
Campania „Spiritul Crăciunului în fiecare casă” este la prima ediție. Inițiativa a fost susținută de câțiva agenți economici din raionul Șoldănești, precum și de persoane fizice, care au contribuit cu bani și cu produse alimentare.