La 29 iulie se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. Agenţia de presă IPN a întrebat mai mulţi analişti şi formatori de opinie în ce măsură Legea Supremă asigură astăzi funcţionarea statului de drept şi apără drepturile omului, ce este şi ce trebuie să fie Constituţia pentru ţară şi pentru cetăţeanul simplu.
---
Oferă Constituţia suficiente pârghii pentru separarea puterilor de stat? Ce este de făcut pentru a asigura o cooperare eficientă între puterea legislativă, executivă şi cea judecătorească?
Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului:
În Constituţia Republicii Moldova există atribuţii şi competenţe destul de clare pentru fiecare putere: cea executivă, legislativă şi judecătorească. Dacă ne uităm însă la partea de implementare, observăm situaţii în care nu avem suficientă garanţie pentru separarea puterilor. În unele cazuri putem vorbi despre faptul că spiritul Constituţiei nu este respectat, deoarece există devieri, există schimonosirea comportamentelor şi influenţelor de funcţionare a acestor organe.
Referindu-ne la relaţia între puterea judecătorească şi executivă, actualmente separaţia sau autonomia puterii judecătoreşti este realizată prin Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care asigură autonomia gestionării fondurilor şi procedura de numire a judecătorilor, şi aceasta este partea pozitivă. Partea negativă este că am văzut o încercare a executivului de a introduce modificări în legislaţie, care ne demonstrează ingerinţa Guvernului în activitatea judecătorească. Un exemplu ar fi propunerea Ministerului Justiţiei privind numirea judecătorilor, a preşedinţilor instanţelor judecătoreşti. Ministerul Justiţiei propunea ca, în cazul în care preşedintele ţării nu aprobă o candidatura propusă de CSM, atunci a doua oară în cadrul CSM cuvântul ministrului justiţiei, care este membru din oficiu, trebuie să fie unul vital pentru a promova persoana în anumite funcţii. A fost o ingerinţă în autonomia judecătorească.
O altă ingerinţă este faptul că Guvernul încearcă să diminueze independenţa instanţelor de judecată prin intermediul bugetelor. Un alt instrument este sistemul de salarizare. Deci, sunt câteva exemple prin care se vede că executivul intervine în această autonomie.
Din perspectiva legislativului, o încercare de a reduce autonomia judecătorilor este reducerea imunităţii acestora. Dar este o intervenţie judicioasă în raport cu autonomia judecătorilor. Un alt exemplu a fost situaţia când Parlamentul a demis din funcţie, fără avizul CSM, unii conducători ai instanţelor de judecată. Un exemplu este cazul fostului preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu. Fără acest aviz din partea CSM, putem vorbi de o intervenţie nejustificată în domeniul judecătoresc.
Referitor la relaţia Parlament-Guvern, aici situaţia este mai îngrijorătoare. De facto, legislativul este limitat în exerciţiul supravegherii şi controlului parlamentar asupra executivului. Rapoartele Guvernului prezentare anual sunt exerciţii formale. Implementarea unor politici de care este responsabil Guvernul nu sunt audiate în cadrul Parlamentului.
Prin urmare, legislativul are doar funcţia de a adopta legi, dar nu controlează implementarea acestora. Acest fapt reduce din responsabilitatea Guvernului în faţa Parlamentul şi duce la o dominaţie a executivului asupra legislativului. Acest lucru se întâmplă deoarece partidele care se află la guvernare nu sunt exigente şi nu folosesc instrumente de responsabilizare a Guvernului. Probabil există înţelegeri între colegii dintre Guvern şi Parlamentul pentru ca ultimii să nu creeze probleme sau dificultăţi în exercitarea mandatului.
În concluzie, probabil ar trebui să existe o schimbare a legilor, reguli mai dure pentru responsabilizarea activităţii executivului, reguli mai clare, iar clasa politică trebuie să fie mai educată, ca să vadă în prim plan interesul public, nu interesele personale. Se recomandă ca toate comisiile parlamentare de specialitate periodic să audieze şi să facă concluzii şi recomandări pe marginea implementării de către Guvern a politicilor legilor adoptate.
Este de remarcat şi faptul că există Curtea Constituţională, care arăta foarte clar unde există depăşirea unui organ faţă de celălalt organ. Deci, toate aspectele despre care am vorbit mai sus pot reveni la limitele normalităţii cu ajutorul Curţii şi cred că aceasta reuşeşte să facă dreptate şi să asigure separaţia puterii. Pentru asigurarea separării acestor trei puteri nu trebuie modificată Legea Supremă, trebuie schimbate unele legi inferioare Constituţiei.
---
Constituţia Republicii Moldova
Articolul 6 Separaţia şi colaborarea puterilor
În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.
