Speranța dezvoltării social-economice și democratizării, dărâmată

Odată cu căderea regimului lui Plahotniuc, acum un an, mulți sperau că Republica Moldova va reveni într-o albie de dezvoltare democratică, în conformitate cu normele și principiile unei democrații moderne de tip european. Acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult, situația social-economică s-a înrăutățit. De această părere este expertul IDIS Viitorul, Ion Tăbârță, transmite IPN.

În cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, expertul a declarat că democrația moldovenească mai are mult până a ajunge la un anumit nivel de dezvoltare. Și inițial era foarte multă eforie care nu avea un substrat real. Or, acel consens geopolitic dintre marile puteri a stat la baza coaliției atipice dintre Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor.

„La acea vreme, toți așteptau eliberarea instituțiilor statului. Ba mai mult, am avut și o declarație privind eliberarea instituțiilor din captivitate. Entuziasmul era prea mare. PSRM nu-și dorea un astfel de scenariu, partidul avea propriul joc politic cu indicații geopolitice de la Moscova. Or, în scurt timp după plecarea lui Plahotniuc,au început discuțiile din culise dintre PSRM și Partidul Democrat pentru înlăturarea Guvernului Maiei Sandu”, a menționat Ion Tăbârță.

Expertul spune că Guvernul Maiei Sandu a avut o prestație foarte bună și a fost apreciat de partenerii de dezvoltare, chiar dacă au fost comise anumite greșeli și neglijate anumite aspecte social-economice. „Acest lucru a stârnit mai multe critici din partea PSRM prin lansarea așa-numitor „torpede” de către Igor Dodon. Executivul a neglijat aceste aspecte și s-a concentrat pe reforma justiției, iar Igor Dodon, împreună cu PSRM, a fost interesat să preia controlul puterii”, a remarcat  Ion Tăbârță.

Potrivit lui, pe acel fundal, Igor Dodon a pregătit în culise schimbarea Guvernului și aștepta momentul prielnic, care a venit imediat după alegerile locale, iar pretextul au fost procesul de numire a procurorului general. „Până la urmă, deputatul socialist, Vasile Bolea a rupt acel acord de coaliție, iar în două zile a fost instaurat un nou Guvern. „A fost botezat” Guvernul personal a lui Igor Dodon, condus de consilierul său în domeniul de finanțe publice, Ion Chicu, care a fost ministru în Guvernul democraților. Deși s-a autointitulat un guvern tehnocrat, acesta a încercat să prioretizeze acțiunile pentru creșterea ratingului personal a lui Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an”, a explicat Ion Tăbârță. COVID-19, potrivit lui Ion Tăbârță, a developat limitele și populismul acestui executiv. Deși s-a încercat captarea democraților în actul de guvernare, lucrurile au mers din rău în mai rău.

Expertul a concluzionat că, la un an după plecarea lui Vladimir Plahotniuc și de la căderea regimului oligarhic, schimbări au avut loc, însă nu conform așteptărilor care erau la acea vreme. Situația social-economică a rămas precară. Populismul în rândul politicienilor a rămas același. Totodată, nu poate fi spus faptul că instituțiile statului au fost eliberate din captivitate, dar trebuie recunoscut faptul că anumite instituții au scăpat de sub menghina politicienilor. Este vorba de Curtea Constituțională, care nu mai este subordonată politic, spune Ion Tăbârță. Cea mai importantă concluzie, potrivit expertului, este că orice regim, cât de migălos ar fi fost construit el, până la urmă cade.

Emisiunea este realizată de IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.