Sper că îngrijorarea comuniştilor nu este un show politic, PLDM

Membrii fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat (PLDM) se declară satisfăcuţi de faptul că şi opoziţia parlamentară este îngrijorată de cazul cu preluarea pachetelor de acţiuni ale unor instituţii bancare. „Sperăm însă că demersul lor de a convoca o şedinţă a Legislativului pe marginea audierilor instituţiilor responsabile în atacurile raider din sistemul bancar are ca scop contribuţia constructivă la elucidarea cazului şi nu este un element de show la început de sezon politic” a declarat preşedintele fracţiunii parlamentare liberal-democrată, Valeriu Streleţ, în cadrul unui briefing de presă, transmite Info-Prim Neo. „Solicitarea comuniştilor de a demite conducerea Parlamentului este element de show politic, nu vreau să cred că deputaţii PCRM vor să revină pe scena politică în plină formă printr-un show. Dacă ei prezintă un demers cu semnături autentice, atunci nu ne rămâne decât să ne conformăm”, a subliniat Valeriu Streleţ. Totodată, acesta a spus că PLDM îşi menţine îngrijorarea în privinţa situaţiei instituţiilor bancare şi optează în continuare pentru întrunirea în şedinţă specială şi audieri parlamentare pentru a elucida cazul şi pentru a descoperi persoanele vinovate de situaţia creată. „Contrar tendinţelor unor actori politici care vor să semene panică pe marginea acestui caz ţinem să menţionăm că sistemul bancar nu a fost afectat de tranzacţiile cu pachetele de acţiuni”, a informat Valeriu Streleţ. De asemenea, acesta s-a referit şi la faptul că nu se intenţionează înlocuirea actului justiţiei prin audierile parlamentare, dar există probe că cei care urmau să acţioneze nu şi-au îndeplinit întocmai obligaţiunile de serviciu de aceea urmează să prezinte rapoarte în cadrul audierilor. Vineri, 9 septembrie, Biroul Permanent al Parlamentului a respins cererea PCRM de convocare a şedinţei speciale a Legislativului pe motiv că demersul nu a fost susţinut de numărul necesar de semnături. Decizia de a respinge demersul comuniştilor a fost luată de către toţi membrii Biroului Permanent prezenţi la şedinţă. Ca urmare a respingerii demersului, PCRM a solicitat demisia conducerii Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.