Specialiștii planifică anul acesta cel puțin un transplant hepatic pe lună

În Republica Moldova s-au realizat în total peste 70 de transplanturi hepatice, inclusiv de la donator în moarte cerebrală, de la donator viu și transplant hepatic pediatric. Din cauza pandemiei, anul trecut s-au reușit doar două astfel de intervenții, însă anul acesta specialiștii planifică cel puțin un transplant hepatic pe lună, iar primul deja a fost realizat în ianuarie.

Contactat de IPN, șeful Catedrei de chirurgie nr. 2 la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Adrian Hotineanu, a menționat că, până la pandemie, Republica Moldova a înregistrat cifre foarte bune. S-a ajuns să fie acoperita lista de așteptare a pacienților care necesită transplant de ficat. Însă pandemia a stopat acest proces. Secțiile de terapie intensivă au fost ocupate de pacienții cu COVID-19.

Ultima intervenție din anul trecut a avut loc în luna decembrie, iar prima din acesta an – în ianuarie. Săptămâna aceasta este planificat un transplant fiu-mamă. Profesorul explică faptul că intervențiile de transplant de la donatorul viu sunt cu mult mai complicate. Chiar și așa, există mai multe cupluri deja programate pentru anul acesta. „Transplantul hepatic de la donator viu este o intervenție extrem de dificilă și de mare risc deoarece este compusă, de fapt, din două operații: recoltarea porțiunii de ficat ce urmează să fie transplantată, de la donator, și transplantul propriu-zis”, explică profesorul. În acest proces sunt implicați mai mulți specialiști care lucrează permanent cu acești pacienți.

„Transplantul hepatic este o intervenție chirurgicală ce îndepărtează un ficat sau o porțiune care nu mai funcționează corect – insuficiență hepatică – și îl înlocuiește cu un ficat sănătos de la un donator aflat în moarte cerebrală sau de la donator viu. Este considerată cea mai complexă și mai dificilă intervenție din chirurgia generală, ce durează în medie 6-10 ore”, a precizat medicul. Pentru a decide dacă transplantul de ficat este opțiunea potrivită pentru pacient, sunt efectuate o serie de investigații ce țin atât de funcția hepatică, cât și de starea de sănătate a celorlalte organe și sisteme, deoarece nu toți bolnavii sunt eligibili pentru transplant.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.