Specialiştii susţin că nu există motive de îngrijorare în legătură cu accidentul de săptămâna trecută de la staţia atomoelectrică din Zaporojie, Ucraina. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Sergiu Juncu, şef de serviciu în cadrul protecţiei civile a spus că au fost efectuate măsurările necesare şi nu a fost depistat o ridicare a nivelul radiaţiei.
La rândul său, Artur Buzdugan, directorul Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, de asemenea, a dat asigurări că nu există motive de îngrijorare, deoarece accidentul s-a produs nemijlocit la partea ce tine de energia electrică, dar nu la reactor. „Nu există scurgeri radioactive. Măsurările au fost făcute nu doar de către noi, dar şi de către specialiştii din alte ţări. Deşi cu puţina întârziere, Guvernul Ucrainei ne-a informat despre accident. Totuşi, am dori o colaborare mai strânsă a autorităţilor din domeniu de la Kiev cu agenţia noastră, ca astfel de cazuri să fie raportate cât mai repede cu putinţă”, a spus Buzdugan.
Pe de altă parte Tudor Căpăţină, directorul Asociaţiei „Cernobîl”, se arată îngrijorat de cele întâmplate. „Autorităţile de la Kiev au raportat cazul tocmai peste o săptămână. Deja acest fapt ridică semne de întrebare. Au încercat şi de data aceasta să ascundă accidentul? Ţara noastră este înconjurată de 7 centrale atomoelectrice din Ucraina, România şi Bulgaria. Este un pericol sporit, din care motiv noi am propus formarea unui grup specializat pentru intervenţii în caz de accidente nucleare, însă am fost refuzaţi”, a spus Căpăţină.
Premierul ucrainean Arseny Iatseniuk a anunţat miercuri că avut loc un accident nuclear la centrala din Zaporojie, în sud-estul Ucrainei. Agenţia de presă Interfax Ucraina informează că problema a apărut la Blocul nr 3 cu un reactor nuclear de 1,000-megawati. Agenţia scrie că e de aşteptat ca reactorul să revină la normal în 5 decembrie.