Specialist principal la Direcţia arhitectură, reţinut de CNA

Un specialist principal din cadrul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a municipiului Chişinău a fost reţinut de către ofiţerii CNA, fiind bănuit de fapte de corupţie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de CNA, suspectul ar fi pretins 2 200 de euro de la un locuitor al capitalei pentru a urgenta darea în exploatare a unei case de locuit. Potrivit denunţătorului, funcţionarul susţinea că ar avea influenţă şi asupra unor angajaţi de la Inspecţia de Stat în Construcţii şi că-i poate determina să urgenteze procedura.

Dacă va fi găsit vinovat, specialistul riscă până la 10 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 6 la 8 mii de unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Solicitat de IPN, arhitectul-şef interimar al capitalei, Ion Carpov, a declarat că nu cunoaşte mai multe date decât cele comunicate de CNA. La fel, Carpov a menţionat că specialistul va fi suspendat din funcţie doar în cazul în care va exista un demers oficial din partea ofiţerilor anticorupţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.