Autorităţile de la Chişinău sunt îngrijorate în legătură cu decizia structurilor transnistrene privind relocarea aşa-numitului „Soviet Suprem” de la Tiraspol în oraşul Bender. Decizia dată este văzută ca încă un pas în politica periculoasă a acţiunilor unilaterale promovate în ultima perioadă de către liderii de la Tiraspol, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, autorităţile moldoveneşti constată că decizia în cauză are o pronunţată conotaţie politică. „Relocarea pe malul drept al Nistrului a unor „structuri centrale” ale regimului autoproclamat urmăreşte schimbarea unilaterală a realităţilor pe teren prin consolidarea prezenţei administrative în oraşul Bender”, se menţionează într-un comunicat de presă al executivului de la Chişinău.
În conformitate cu Acordul privind principiile reglementării paşnice ale conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992, oraşul Bender a fost declarat drept raion cu regim sporit de securitate. Orice decizie unilaterală ce afectează statutul şi situaţia politico-administrativă în Bender poate influenţa negativ aranjamentele stabilite prin Acordul din 1992.
„Astfel, toate activităţile administrative importante în oraş urmează a fi coordonate cu Comisia Unificată de Control (CUC). CUC nu a fost implicată în procesul decizional. Prin urmare, acţiunea în cauză a reprezentanţilor Tiraspolului este în discordanţă totală cu prevederile Acordului menţionat şi a reglementărilor adoptate ulterior”, se menţionează în comunicat.
Autorităţile Republicii Moldova insistă asupra abţinerii de la acţiunile ce periclitează atmosfera în procesul de reglementare a conflictului, precum şi se adresează către Preşedinţia în exerciţiu a OSCE şi alţi parteneri internaţionali implicaţi în formatul 5+2 cu apelul de a acorda atenţie sporită ultimelor evoluţii negative în Bender.