Fundația Soros Moldova a acordat burse pentru cinci tineri cercetători, în cadrul programului de instruire Politici publice pentru dezvoltare, cunoscut ca și Public Policy Fellowships, realizat în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene. În cadrul programului de instruire, format din două module, au participat 21 de tineri care au învățat despre domeniul politicilor publice și metodologia cercetării sociale, transmite IPN.
„Începând cu 2017, Fundația Soros Moldova a implementat Programul Public Policy Fellowship, în parteneriat cu fundațiile naționale din Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Hertie School din Berlin. Până în prezent, Fundația Soros Moldova a oferit 26 de burse cercetătorilor interesați de politici publice. Tinerii au realizat studii de politici, au identificat soluții la problemele stringente din societate în baza analizei datelor și au venit cu recomandări clare și fezabile pentru autorități. Prin intermediul acestor activități, bursierii au obținut cunoștințe și abilități practice de analiză și sinteză în procesul de elaborare a cercetărilor: colectare de date, analiza datelor statistice, utilizarea metodelor cantitative și calitative”, a spus Natalia Camburian, directoare a Departamentului bună guvernare, citată într-un comunicat de presă al Fundației Soros Moldova.
„Dezvoltarea cadrului de politici publice trebuie să fie un exercițiu care să aibă la bază date, analize și dovezi colectate în baza unor metode riguroase de cercetare. Iată de ce ne-am propus să creștem o nouă cohortă de tineri cercetători pentru a le dezvolta abilitățile de gândire critică, cercetare și advocacy. În acest context, Fundația a dezvoltat acest program de burse, care ajută tinerii să vină cu propuneri calitative de politici publice, bazate pe date”, a declarat Petru Culeac, directorul executiv al Fundației Soros Moldova.
Cei cinci tineri, care au primit bursele ediției anului 2021, sunt:
Lilia Nenescu – „Penalizăm, tolerăm sau încurajăm grădinăritul urban în Chișinău”;
Alina Bărbuță (Stupar) – „Pro incluziune digitală astăzi pentru cetățenii digitali mâine”;
Roman Ciumac – „Servicii consulare la un pas/click distanță pentru diasporă”:
Tudor Arnăut – „În Chișinău sunt înregistrate în medie două accidente pe zi. Numărul total rămâne constant în ultimii cinci ani”;
Ion Gulei – „Implementarea conceptului „Safe City” în municipiul Chișinău”.
Studiile tinerilor cercetători vor fi prezentate atât societății, cât și autorităților publice relevante. Pe parcursul lucrului la studiul de politică publică, tinerii vor beneficia de mentorat care va fi acordat de experții contractați de IPRE, de un modul adițional de instruire în domeniul advocacy și comunicare publică precum și vizite de studii la instituțiile publice și centre de cercetare relevante.