Sondaj de opinie: Peste 66% dintre cetățenii moldoveni intenționează să participe la referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu CBS-AXA, a prezentat astăzi, 30 iulie, rezultatele primului sondaj de opinie „Percepția cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova”.

Sondajul a fost realizat față în față în perioada 28 iunie – 18 iulie 2024, la nivel național, cu excepția regiunii transnistrene, pe un eșantion de 1119 de respondenți, cu vârsta de 18 ani și mai mult. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximală de +/- 2,9%.

Evenimentul de prezentare a reflectat analiza rezultatelor a peste 40 de întrebări, incluse în sondajul de opinie, ce vizează aspecte generale privind situația politică la nivel național, parcursul de aderare al Republicii Moldova la UE, informarea și comunicarea privind procesul de integrare europeană, relațiile comerciale dintre Republica Moldova și UE, asistența UE pentru Republica Moldova și rolul actorilor naționali în accelerarea procesului de aderare la UE.

Potrivit sondajului, în contextul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE, 65,8% din rândul respondenților deciși ar vota ”pentru”, iar 34,2% ar vota „contra”. În același timp,
peste 55% dintre respondenți consideră că Republica Moldova va deveni membră a UE în următorii 10 ani, 84% fiind la curent cu deschiderea negocierilor de aderare la UE de către țara noastră.

Datele mai arată că 66,1% din respondenți vor participa la referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană din 20 octombrie curent. Circa 18% dintre respondenți consideră că, după aderarea la UE, în Republica Moldova se va micșora nivelul de corupție, 17,9%  că se va mări libertatea de a călători în UE, iar 13,8% că se vor îmbunătăți serviciile medicale. Printre reformele prioritare pentru aderarea la UE, 50,6% din respondenți au menționat combaterea corupției, 33,8% -  impulsionarea dezvoltării economice,  iar 32,6%  - accelerarea reformei justiției. 

La capitolul informării despre UE, 51,1% dintre respondenți au menționat că sunt bine și foarte bine informați, iar 48,3% sunt puțin sau deloc informați. Resursele informaționale utilizate cel mai frecvent pentru a urmări ultimele evoluții legate de UE sunt internetul (55,3%) și televiziunea (47,3%).

Pe dimensiunea relațiilor comerciale, țările membre ale UE sunt privite ca principalii parteneri pentru Republica Moldova, cu 51,2% din răspunsuri, urmate de Ucraina – 26,6% și Federația Rusă – 25,6%.
Percepția cetățenilor privind ponderea țărilor UE în comerțul cu Republica Moldova corespunde, în termeni generali, cu datele statistice oficiale. Principalele produse exportate pe piața UE sunt de origine agricolă, iar produsele industriale au o pondere mai mică, în viziunea respondenților.

Totodată, 53,9% dintre respondenți au menționat Uniunea Europeană drept principalul partener de dezvoltare al Republicii Moldova, urmată de Federația Rusă cu 21% și SUA cu 20,9%. Circa 54% dintre respondenți cunosc despre câteva sau mai multe proiecte finanțate de către Uniunea Europeană în ultimii 5 ani în localitatea de baștină a acestora, axate în special pe reparația și reconstrucția drumurilor, reparația școlilor și grădinițelor, dar și iluminatul stradal. Autoritățile publice centrale sunt percepute drept principalii beneficiari ai asistenței UE cu 58%, la mare distanță de celelalte categorii de beneficiari – agricultorii (19,7%), orașele (18,2%) și cetățenii (17,8%).

Mai multe detalii despre datele sondajului puteți găsi
aici.


Evenimentul de prezentare al sondajului de opinie poate fi urmărit aici.

Sondajul a fost realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în cooperare cu CBS-AXA, în cadrul proiectului „Creșterea rolului centrelor de cercetare în sprijinirea efortului național de integrare europeană al Republicii Moldova #ThinkTanks4EUMembership” cu susținerea Fundațiilor pentru o Societate Deschisă (OSF).


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.