Şomerii din familiile beneficiare de ajutor social vor munci în folosul comunităţii

Şomerii din familiile beneficiare de ajutor social vor fi obligaţi să participe la lucrări publice neremunerate în beneficiul comunităţii. Guvernul a dat aviz pozitiv unei completări în acest sens în Legea cu privire la ajutorul social, iniţiativa aparţinând unui grup de deputaţi, transmite IPN.

Numărul de ore de muncă va fi de cel mult 72 de ore lunar, fără a depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor generale de securitate şi igienă a muncii.

În nota informativă care însoţeşte proiectul de lege deputaţi specifică că iniţiativa legislativă a fost formulată la propunerea administraţiilor publice locale de nivelul unu şi doi, care consideră că trebuie să se implice plenar în implementarea Legii cu privire la ajutorul social. Munca neremunerată în folosul comunităţii le va permită persoanelor şomere să depăşească situaţia de excluziune socială în care s-au pomenit, să joace un rol activ în viaţa societăţii şi să-şi găsească mai uşor un loc de lucru permanent pe parcursul perioadei de 6 luni, cât familia beneficiază de ajutor social.

Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Sergiu Sainciuc, a făcut o propunere din partea ministerului, ca activităţile privind organizarea şi funcţionarea lucrărilor publice neremunerate în folosul comunităţii să fie reglementate printr-un act normativ, aprobat ulterior de Guvern.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE