Soluţionarea problemelor economice în capul mesei, Valeriu Lazăr

„Propunem să punem în capul mesei soluţionarea problemelor economice, astfel vom putea rezolva problemele sociale, fie că e vorba de salarii, pensii sau locuri de muncă”, a declarat în cadrul dezbaterilor electorale la Moldova 1 secretarul general al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Valeriu Lazăr, notează Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al formaţiunii. „Fie că vorbim despre salarii şi condiţii bune pentru pedagogi în şcoli, salarii şi spitale dotate, că vorbim despre drumuri, apă, salubrizare, că vorbim de pensii majorate, înţelegem că toate aceste lucruri vin până la urmă dintr-o economie sănătoasă, de la bugetul de stat şi de la bugetul asigurărilor sociale”, a subliniat Lazăr. La formarea acestor bugete „contribuie până la urmă antreprenorii care trebuie ajutaţi să înceapă să-şi dezvolte o afacere”. Partidul Democrat are această experienţă cu reforma regulatorie, care este menită să ajute oamenii de afaceri, iar „pentru acei care nu au aptitudine să-şi înceapă o afacere trebuie să le asigurăm locuri de muncă”, a spus Valeriu Lazăr. Până la urmă, spune el, salariile nu sunt plătite de ministrul Finanţelor şi nici de ministrul Economiei, salariile sunt plătite de oamenii care contribuie la buget, antreprenori sau oamenii care muncesc la întreprinderi. Liderul democrat consideră că pentru un om sănătos cea mai bună protecţie socială este un loc de muncă garantat şi posibilitatea unui salariu bun care să fie în creştere, iar pentru acei nenorociţi „trebuie în sfârşit să fie reformat sistemul de ajutor social, care s-a demonstrat a fi unul foarte fraudulos”. „Noi propunem prin reforme să atingem aceste obiective, sau reforme nu este ceva abstract, înseamnă să schimbăm sistemul de impozitare în Republica Moldova ca să dezvoltăm mediul de afaceri, să implementăm standarde europene în materie de tehnologie. Trebuie să scădem presiunea asupra oamenilor afaceri”, a mai menţionat Lazăr. „Aţi observat ce reclamă oamenii de afaceri acum? Că s-a restabilit poliţia economică care merge la întreprinderi, că le face probleme fiscul, le face probleme vama. Şi problema nu este că avem o guvernare comunistă sau anticomunistă, ci care sunt deprinderile acestor guvernanţi, care sunt apucăturile acestora. De aceea noi propunem să punem în capul mesei soluţionarea problemelor economice”, a adăugat Lazăr. Potrivit acestuia, Partidul Democrat a demonstrat că nu s-a temut să ia „unele din cele mai grele dosare în această guvernare, dosarul economic şi dosarul social”. Şi „împreună cu colegii de coaliţie” a demonstrat că PD are cea mai solidă echipă economică. „Asta în viziunea noastră înseamnă a face reforme, a face schimbări, a crea locuri de muncă. Asta am demonstrat-o prin exemple concrete, dar nu chestii demagogice. Noi am coordonat elaborarea Programului anticriză, noi am coordonat negocierile cu FMI”, a subliniat candidatul pe lista democraţilor. Reformele sunt necesare ca să repornim motoarele economiei, de acolo vin soluţiile pentru problemele sociale. „Suntem gata toţi pe viitor să punem şi mintea, şi inteligenţa, şi pregătirea pe care o avem, nu să vorbim despre reforme, dar să le facem. Aceasta înseamnă politică socială, coeziune socială”, a concluzionat Valeriu Lazăr, care a mai adăugat că democraţii au demonstrat că sunt oameni responsabili, cu experienţă şi că au dat dovadă că ştiu a lucra în echipă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.