Soluţionarea conflictului transnistrean depinde de interesul populaţiei, şefa Misiunii OSCE
Soluţionarea conflictului transnistrean depinde de populaţia din dreapta şi din stânga Nistrului, de cât de mult îşi doresc oamenii acest lucru, a declarat şefa Misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush, într-un interviu pentru Info-Prim Neo din ciclul „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, {publicat miercuri, 12 decembrie 2012}. Ambasadoarea a menţionat că, atunci când nu există sprijin sau interes public pentru soluţionarea acestui conflict, soluţionarea pentru actori ca OSCE este mai dificilă.
„Atunci când vorbesc despre beneficiile reglementării acestui conflict, este foarte dificil să demonstrezi oamenilor din Moldova că vor trăi mai bine, pentru că este ceva ce nu au trăit încă şi atunci rămâne a fi o aspiraţie sau un vis despre o viaţă mai bună, mai democratică, mai prosperă şi stabilă, şi îmi este foarte dificil să demonstrez oamenilor în ce mod vieţile lor se vor îmbunătăţi. Dar pot demonstra că, în mod cert, costurile menţinerii acestui conflict, costurile menţinerii acestor ineficienţe politice şi economice, sunt ceea ce reţine prosperitatea moldovenilor, dezvoltarea Republicii Moldova. Respectiv, perspective rămân limitate până când veţi rezolva acest conflict”, a notat Jennifer Brush.
Şefa Misiunii OSCE crede că mass-media trebuie să facă mai mult pentru a acapara interesul publicului în materie de soluţionare a conflictului. „Deşi se scrie mult în mass-media, nu există o opinie publică formată în această privinţă. Conflictul transnistrean se plasează pe locul nouă în topul priorităţilor. Deci, dacă soluţionarea conflictului nu este în interesul cetăţenilor acestei ţări, de ce ar trebui să fie atât de importantă pentru comunitatea internaţională? Noi nu putem să ne dorim soluţionarea conflictului mai mult decât dumneavoastră”, a declarat Jennifer Brush.
Ciclul de interviuri „Anul 2012 în viaţa Moldovei şi a moldovenilor”, lansat de Info-Prim Neo la 6 decembrie, a fost deschis de premierul Vlad Filat, după care a urmat interviul cu preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Următoarele interviuri vor conţine opinii despre prestaţia anului care se scurge exprimate de ministrul economiei, Valeriu Lazăr, primarul capitalei Dorin Chirtoacă, ministrul justiţiei, Oleg Efrim, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, expertul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Corneliu Gurin, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, preşedintele Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mândâcanu şi interpretul Cristofor Aldea Teodorovici.