Soluții pentru situația de criză generată de nevalidarea alegerilor din Chișinău, dezbateri IPN

Nevalidarea alegerilor locale din municipiul Chișinău creează temeri pentru următoarele alegeri parlamentare care vor avea loc în câteva luni în Republica Moldova că situația se va perpetua. Răspunsul la întrebarea de ce nu a fost validat scrutinul local trebuie căutat în zona interesului politic, a imperfecțiunii legislației și a funcționării justiției. Tot acolo urmează a fi identificate soluțiile pentru situația curentă și pentru perspectivă. Acestea sunt câteva teze enunțate în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Soluții legislative și politice, interne și externe pentru situația de conflict generată de invalidarea alegerilor de la Chișinău”, ediția a 92-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expert permanent al proiectului, susține că există o problemă legată de îngrijorarea societății că situația cu validarea alegerilor din municipiul Chișinău poate fi perpetuată. Soluțiile pentru această probleme se caută, se crede că ar exista soluții de ordin legislativ, de răstălmăcire a normelor din Codul electoral referitor la ce e agitația electorală. „Există și o altă soluție-propunere, conform căreia Curtea Constituțională ar putea tălmăci anumite noțiuni și ar putea elegant, rapid și ușor înlătura orice temeri pe viitor că astfel de lucruri se pot întâmpla”, consideră Igor Boțan. În opinia lui, mai există o problemă mare de ordin politic, aceasta se referă la faptul că actualmente există nemulțumiri în societate, în rândul partidelor de opoziție și cetățenilor care protestează. O altă mare problemă sunt relațiile Republicii Moldova cu UE, lucru care se reflectă în rezoluția adoptată de către Parlamentul European la 5 iulie curent și care pune în evidență mari semne de întrebare. Expertul susține că voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință a poporului se realizează prin alegeri libere și corecte. „Pentru cetățenii Republicii Moldova, cu cultura lor politică, dar și pentru partenerii de dezvoltare, alegerile sunt un moment crucial pentru că stau la baza realizării voinței poporului. Aici s-a greșit, de aceea lucrurile au degradat dramatic”, a conchis Igor Boțan.

Expertul Anatol Țăranu este de părere că starea democrației în Republica Moldova este una critică și că există puțini experți care ar putea cu precizie foarte mare să spună cum se vor dezvolta evenimentele mai departe. În politică, sunt importante toate momentele: juridice, legislative, politice, morale, dar prevalează întotdeauna interesul politic, consideră expertul. În opinia lui, politicienii se conduc întotdeauna de interes. „Ce s-a întâmplat cu nevalidarea alegerilor locale din Chișinău, răspunsul la această întrebare trebuie căutat în zona interesului politic, care a făcut ca unii actori politici să genereze această soluție. Eu cred că acei care au comandat această decizie judiciară erau conștienți de toate riscurile și pierderile care rezultau din această decizie. Până la urmă, au insistat asupra acestui scenariu și cred că acest lucru s-a întâmplat pentru că interesul pentru acest scenariu a fost covârșitor și a bătut toate celelalte riscuri, care au fost provocate de această decizie”, spune Anatol Țăranu. Expertul afirmă că societății îi rămâne doar să încerce să înțeleagă care a fost acest interes covârșitor și de ce el a prevalat asupra tuturor celorlalte lucruri. Potrivit lui, este absolut evident că soluția care a fost aplicată în cazul alegerilor locale, ar putea să se prefacă în una universală pentru sistemul electoral din Republica Moldova: „Acest pericol există și deocamdată nimic nu vorbește despre aceea că este un fapt singular și că pe viitor suntem garantați de asemenea riscuri”.
 
Nicolae Osmochescu, profesor universitar, judecător la Curtea Constituțională în demisie susține că tot ce este în ziua de azi stipulat în Constituție, în Codul electoral și în alte legi ordinare permit organizarea și buna desfășurare a alegerilor. Potrivit lui, o problemă este faptul cum a fost interpretată o normă sau alta și cum a fost aplicată o sancțiune sau alta. „În cazul de față, toate trei instanțe nu au sancționat participanții la concurs, ci cele aproximativ 300 de mii de alegători care au participat la alegeri, privându-i de dreptul lor fundamental politic de a alege și de a fi ales. Tot ceea ce s-a întâmplat a demonstrat că a fost o interpretare eronată, extensivă a unei norme care nici nu s-a materializat în sistemul de drept și în jurisprudența Republicii Moldova”, a declarat judecătorul. Potrivit lui, un asemenea lucru se întâmplă pentru prima dată în Europa și, probabil, la nivel mondial. Nu există cazuri când alegerile au fost declarate nevalide din aceste motive și cu aceste argumente.

Directorul executiv al Asociației CReDO, Sergiu Ostaf, a afirmat că există probleme în zona politicii și nu doar a actorilor politici, dar și altor actori care se manifestă activ și agresiv în spațiul public. Sergiu Ostaf nu exclude că ar putea să fie un cumul al intereselor. „Cu siguranță, avem o problemă de ordin politic, aceasta rezultă în legitimitatea instituției electorale și trebuie să ne îngrijoreze pe toți, în special din perspectiva impactului pe viitor. În opinia mea, există și problema de ordin legislativ sau juridic pentru că într-o democrație bazată pe lege există reguli prescrise exacte și clare care limitează manifestarea și influența intereselor politicienilor sau ale altor actori și acesta este felul în care funcționează o democrație bazată pe lege. Și dacă n-ar exista aceste modalități ambigue de a interpreta legea sau o mulțime de soluții care pot fi lăsate la discreția celor care aplică legea, ar exista mai puțin spațiu de influență din partea diverșilor actori”, a declarat directorul CReDO. În opinia lui, există și o problemă în zona interpretării legilor, în zona judiciară pentru că chiar dacă există o lege ambiguă, judiciarul formează practica care domină asupra ambiguității.

Pavel Postică, director de programe la Asociația Promo-Lex, spune că la originea problemei și principalul responsabil de ceea ce s-a întâmplat este organul legislativ suprem – Parlamentul. „Noi avem o hotărâre a Curții Constituționale din 2016 care a obligat Parlamentul să facă ordine în legislația electorală, emițând în acest sens șase adrese. Cu regret, chiar dacă legislația specifică foarte clar că în termen de trei luni aceste adrese urmau a fi soluționate, o bună parte din ele sunt conectate direct la ceea ce s-a întâmplat în Chișinău, inclusiv soluționarea litigiilor electorale și transportarea organizată a alegătorilor sau agitația electorală în ziua alegerilor. Atunci, Curtea Constituțională a dictat care sunt unele probleme și că acestea urmează a fi rezolvate”, a menționat Pavel Postică. Directorul de programe a mai specificat că sistemul judecătoresc a dat greș și că este mult mai grav ceea ce se întâmplă pentru că se pare că sistemul judecătoresc se avântă într-o direcție greșită atunci când avem de a face cu un fenomen negativ – justiție selectivă. „Avem o problemă cu proporționalitatea aplicării pedepselor și aici Parlamentul trebuie să stabilească cine de fapt a fost sancționat: acel candidat care a fost ales și nu a ajuns în funcție sau alegătorii care au participat la scrutin”?, a continuat Pavel Postică. Îngrijorător, potrivit lui, este și faptul că soluția pronunțată de Comisia Electorală Centrală care a pus punct procesului electoral, care de fapt trebuia continuat și finalizat până  la alegerea primarului în funcție.

Jurnalistul Valerii Demidețkii se întreabă dacă aceeași situație s-ar fi creat, dacă în turul doi ajungea candidatul independent Silvia Radu? Potrivit lui, în ultimii ani, Constituția a fost transformată într-un instrument comod. Au fost adoptate decizii care au fost comode politicienilor după interesele cărora au fost făcute toate regulile.„ Acum, când la conducere sunt forțele care se numesc democratice, vedem o batjocorire față de Constituție și față de alte legi. Acest lucru ar putea continua un an, doi sau trei din motiv că așa este conjunctura actuală”, spune jurnalistul.

Dezbaterea „Soluții legislative și politice, interne și externe pentru situația de conflict generată de invalidarea alegerilor de la Chișinău”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

  • anatol taranu despre interesul politic in alegeri.mp3
  •     0
  • igor botan despre solutii.mp3
  •     0
  • nicolae osmochescu despre problema economica.mp3
  •     0
  • pavel postica despre curtea constitutionala.mp3
  •     0
  • sergiu ostaf despre problema politica.mp3
  •     0
  • valerii demidechii despre actiunile curtii constitutionale.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.