Solicitările de viză românească la Chişinău nu scad odată cu deschiderea consulatelor la Bălţi şi Cahul
Numărul solicitărilor de vize pentru călătorie în România a crescut semnificativ odată cu deschiderea celor două consulate generale ale României la Bălţi şi Cahul, la începutul săptămânii. Deşi numeroase cereri au fost depuse la cele două consulate din teritoriu, numărul solicitărilor la Consulatul general de la Chişinău nu a scăzut, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă vineri, 16 iulie, oficiali de la Ambasada României la Chişinău, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit datelor Secţiei consulare a misiunii diplomatice, pe parcursul săptămânii curente la Chişinău au fost aprobate 3169 de cereri de viză, faţă de peste 3300 de până la deschiderea consulatelor din teritoriu. La Bălţi au solicitat viză 557 de cetăţeni, iar la Cahul 360.
Ambasadorul român, Marius Lazurcă, a spus că un impact mai mare asupra Consulatului de la Chişinău a avut reducerea de solicitări pentru obţinerea de permis de mic trafic, de două ori. Astfel, dacă media săptămânală la Secţia consulară din Chişinău era de 700 de permise, în săptămâna curentă au fost primite cereri pentru 350. Totodată, la Cahul au depus cereri pentru permise de mic trafic 185 de cetăţeni, iar la Bălţi 121.
Şeful Secţiei consulare din cadrul Ambasadei, Tiberiu Trifan, a spus că bucură reducerea cozilor interminabile din faţa Consulatului român de la Chişinău.
Oficialii din cadrul misiunii diplomatice au informat că în scurt timp pentru cele trei consulate româneşti va fi introdus un mecanism special de programare. Marius Lazurcă a precizat că sistemul nu presupune costuri suplimentare pentru cetăţeni, nici posibilităţi tehnice.
Oficialii au mai declarat că în prezent au loc discuţiile despre deschiderea altei secţiuni consulare româneşti, la Ungheni, către finele anului curent sau poate chiar în câteva luni.
Consulatele Generale ale României la Bălţi şi Cahul au fost inaugurate la 9 iulie, iar activitatea lor a început la 12 iulie curent.