Parlamentul nu va fi convocat în şedinţă specială aşa cum a solicitat fracţiunea PCRM. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de miercuri, 11 septembrie, a Biroului permanent. Comuniştii au solicitat convocarea unei şedinţe speciale pentru a organiza audieri publice privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău şi micşorarea pachetului de acţiuni al statului la Banca de Economii, transmite IPN.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat jurnaliştilor că, după ce Curtea Constituţională a sistat procedura de concesionare a aeroportului, deputaţii PCRM au fost de acord că nu trebuie organizate audieri pe marginea acestui caz până când instanţa constituţională se va expune pe acest caz.
„Fracţiunea comuniştilor a reiterat că trebuie să se discute despre Banca de Economii. Colegii noştri au menţionat că anterior a fost convocată o comise de anchetă, condusă de un reprezentant comunist, care a prezentat un raport, printre acestea se regăsea şi soluţia care a fost aleasă de Guvern ulterior”, a precizat Igor Corman.
Discuţiile la şedinţa Biroului permanent au fost pe alocuri aprinse, preşedintele Parlamentului a spus că unii colegi uită unde se află şi intervin cu abordări care seamănă mai mult a miting. Decizia luată de Biroul permanent săptămâna trecută a rămas în vigoare – prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de toamnă va avea loc la 26 septembrie.