Solicitanţii de cetăţenie română din R. Moldova se reorientează spre cea bulgară care e mai accesibilă şi mai ieftină
Sofia oferă paşapoarte bulgare la zeci de mii de străini din state care nu sunt membre UE, ceea ce le va permite acestora să lucreze în Vest când Bulgaria va adera la blocul comunitar, scrie presa românească, citată de Info-Prim Neo.
Potrivit sursei citate, procedurile bulgare de acordare a cetăţeniei permit oficialilor corupţi să ofere străinilor din afara UE paşapoarte pentru suma de circa 300 de euro, care le permit acestora să lucreze în Uniune după aderare. Peste 20.000 de cetăţeni din state precum R. Moldova sau Macedonia au obţinut deja cetăţenie bulgară în ultimii ani, iar alţi 55.000 se află pe lista de aşteptare.
Presa de la Bucureşti scrie că sistemul respectiv a fost creat de guvernul de la Sofia „pentru a consolida legăturile cu etnicii bulgari din statele vecine, cum ar fi găgăuzii din R. Moldova”. Este citată o investigaţie realizată de „Sunday Telegraph” care a descoperit că mulţi aplicanţi nu cunosc limba bulgară, nu au nici o descendenţă etnică bulgară şi nu ştiu nimic despre această ţară, cei mai mulţi fiind motivaţi doar de perspectiva găsirii unui loc de muncă în UE.
Proprietarul unei agenţii neoficiale care intermediază eliberarea paşapoartelor a dezvăluit că poate obţine actele necesare pentru 99% dintre clienţii săi contra sumei de doar 130 euro. Solicitanţilor de cetăţenie bulgară li se cere doar un certificat de naştere, o declaraţie că au origini bulgare şi că nu au condamnări la activ, dovada falsă de rezidenţă în Bulgaria urmând a fi obţinută de agenţie. Costurile suplimentare includ adeverinţe medicale eliberate ilegal, fără nici o consultaţie, inclusiv pentru testul HIV. Întregul proces durează cam un an, dar pentru o taxă „de urgenţă“ se poate finaliza în doar câteva luni. Mai dificil este pentru musulmani, pe care îi costa până la 10.000 de euro.
Potrivit „The Telegraph“, traficul cu cetăţenie nu se practica şi în România. Spre deosebire de vecinii bulgari, această ţară impune condiţii drastice pentru acordarea cetăţeniei, astfel încât mai mulţi cetăţeni ai RM se reorientează spre cetăţenia bulgară.
Preşedintele Institutului britanic MigrationWatch, Andrew Green, a declarat, pe fondul temerilor din Regatul Unit faţă de potenţiala invazie a românilor şi a bulgarilor după 1 ianuarie 2007, că procedurile de intrare pe teritoriul Marii Britanii depind acum de eficienţa eliberării paşapoartelor în alte state europene. „Acesta este un argument în plus împotriva deschiderii pieţei forţei de muncă britanice cetăţenilor din România şi din Bulgaria, dacă decizia nu va fi luată simultan de toate statele membre UE”, a afirmat Green.
Ministrul britanic de Interne, John Reid, examinează modalităţile concrete de restricţionare a accesului cetăţenilor români şi a celor bulgari pe piaţa muncii din Marea Britanie, informează „Sunday Times“. Alţi membri ai executivului de la Londra, cum ar fi ministrul de Externe, Margaret Beckett, sau ministrul pentru Europa, Geoff Hoon, se opun impunerii unor restricţii privind admisia romanilor sau a bulgarilor.
Guvernul de la Londra estimează că intre 60.000 şi 140.000 de români şi bulgari ar putea veni în Regat în primul an după aderarea celor doua ţări la UE, fenomen care ar exercita presiuni suplimentare asupra sistemului educaţional, medical sau de acordare a locuinţelor.