La distanţă de un an, şoferul autocamionului care, în aprilie 2020, a încercat să introducă în țară, prin contrabandă, peste 1,6 milioane de euro, prin punctul vamal Leușeni, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Pedeapsa este suspendată condiționat pentru un termen de probă de doi ani, cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) precizează într-un comunicat de presă că va ataca sentința în instanța superioară. Procurorii cer aplicarea pedepsei de patru ani de închisoare, cu ispășire reală, dar și încasarea în favoarea statului a costului autocamionului, valorat la peste 300 de mii de lei, transmite IPN.
La începutul lunii iunie 2020, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunţa că a remis în instanța de judecată dosarul penal de învinuire a șoferului. Bărbatului i se incrimina tentativă de contrabandă, comisă în calitate de autor. Pe lângă suma de bani nedeclarată, șoferul nu a declarat nici alte bunuri transportate, inclusiv camionul (cap-tractorul). Pentru că fapta a fost comisă la punctul vamal Leușeni, procurorii au trimis dosarul spre examinare Judecătoriei Hâncești. Cât privește beneficiarul și organizatorul schemei de contrabandă, dosarul penal a fost disjuns într-o procedură separată. Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă.