Șofer beat criță riscă amendă de până la 125 de mii de lei sau închisoare, conform noilor prevederi din Codul Penal


Poliția anunță că a tras pe dreapta primul șofer în stare de ebrietate avansată care va fi sancționat conform noilor prevederi din Codul Penal. Șoferul riscă amendă până la 125 de mii de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, transmite IPN.

Șoferul a fost oprit de polițiști pentru că au observat că circula neuniform pe strada Independenței din comuna Băcioi. Testat alcoolscopic, rezultatul a arătat o concentrație de 1,03 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, ceea ce indică un grad avansat de ebrietate.

Automobilul a fost ridicat și dus la parcarea specială, iar șoferul escortat la Inspectoratul de Poliție Botanica pentru documentare. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

„Șoferul riscă amendă de la 75 000 la 125 000 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Sancțiunea este aplicată de instanța de judecată”, precizează Inspectoratul General al Poliției.

Sancțiunile pentru conducătorii auto care urcă la volan beți sau fără permis au crescut considerabil din 7 septembrie. Și refuzul de la testarea alcoolscopică sau testarea antidrog, precum și eschivarea de la examenul medical pentru stabilirea stării de ebrietate se va pedepsi drastic. Amenda va fi de până la 150 de mii de lei sau de va aplica închisoare pe un termen de la 1 la 4 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.