Sociolog american ne sugerează să nu adoptăm Legea antidiscriminare

Sociologul din SUA Paul Cameron, preşedintele Institutului de Cercetare a Familiei, le sugerează autorităţilor moldovene să nu adopte Legea antidiscriminare. Acesta afirmă că adoptarea unei astfel de legi implică riscul creşterii numărului cazurilor de molestare sexuală a copiilor, transmite Info-Prim Neo. „Declaraţia universală a drepturilor omului prevede că o persoană nu poate fi discriminată pe criterii de rasă, limba vorbită, religie, opţiune politică, origine naţională, statut social. Acolo nu se spune nimic despre orientarea sexuală. Respectiv, dacă autorităţile moldoveneşti vor introduce pe lista de criterii şi orientarea sexuală, celelalte îşi pierd din valoare”, a declarat sociologul american în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit lui Paul Cameron, introducerea unei astfel de prevederi în legislaţie ar contribui la majorarea cazurilor de molestare sexuală a copiilor. „Mai multe studii au demonstrat că bărbaţii homosexuali sunt predispuşi să întreţină relaţii sexuale cu băieţi minori. După adoptarea unei astfel de legi în Canada mai mulţi oameni au fost nevoiţi să cheltuiască averi întregi pe avocaţi deoarece erau acţionaţi în judecată pe motiv că i-ar fi discriminat pe homosexuali. Birocraţii europeni urmăresc să impună şi moldovenilor astfel de prevederi, vor să promoveze homosexualitatea şi în Moldova”, a spus Paul Cameron. Sociologul susţine că adoptarea unei astfel de legi în SUA nu a avut efectele scontate. „Tot mai mulţi homosexuali pot deveni profesori în şcoli. Oare cât de sigur este să profeseze un homosexual sau cât de bine este să avem preoţi homosexuali în biserici, mai ales după mulţimea de cazuri de molestare sexuală a copiilor de către preoţii catolici?”, a întrebat Paul Cameron. Acesta este de părere că societatea moldovenească trebuie să stea ferm pe poziţii şi să nu admită adoptarea Legii antidiscriminare, care conţine sintagma „orientare sexuală”. „Sunt convins că poporul nu a votat pentru adoptarea unei astfel de legi. Adoptarea ei va duce la ceea că persoanele cu orientare sexuală normală vor fi mai puţin protejaţi decât homosexualii, veţi avea mai puţine drepturi decât restul europenilor, nu veţi mai putea vorbi liber despre religia voastră şi despre alte opinii”, a menţionat Paul Cameron. Sociologul american a fost invitat în Moldova de către Asociaţia „Pentru Familie” şi se va afla în ţară în perioada 25-28 octombrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.