- De ce este nevoie de un Reprezentant Special al UE în RM, precum şi de o Delegaţie a UE în RM, care sunt diferenţele de funcţii?
- Tratatul de la Lisabona a instituit un Serviciu European de Acţiune Externă (SEAE). Acesta este în curs de formare, astfel că diferenţele în funcţiile serviciului extern urmează a fi definite de către SEAE la o etapă ulterioară. Dar am şi o explicaţie pentru existenţa simultană a unui şef de delegaţie şi a unui reprezentant special al UE. Ţările membre ale EU au dorit să contribuie la soluţionarea conflictului îngheţat transnistrean în conformitate cu normele internaţionale şi dreptul internaţional. Astfel s-a decis crearea acestei funcţii, care există şi pentru alte 8 zone de conflict sau ţări ale lumii. Mai adaug aici că munca pe care o facem împreună cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, este în acelaşi timp excelentă şi complementară. În special, lucrăm mână în mână ca să ajutăm Moldova să-şi perfecţioneze calitatea instituţiilor şi a culturii democratice. Pentru conflictul transnistrean, este vital ca noi să colaborăm foarte îndeaproape, având în vedere că anumite proiecte pentru sporirea încrederii pot fi generate cu ajutorul Comisiei Europene.
- Activaţi în calitate de Reprezentant Special al UE din anul 2007. Cum credeţi că au evoluat perspectivele de integrare europeană şi, eventual, de aderare la UE a R. Moldova în perioada mandatului Dvs?
- În aceşti trei ani am fost martorii unei dezvoltări dinamice a relaţiilor dintre UE şi Republica Moldova. Desigur, mulţi au contribuit la aceasta, atât în UE, cât şi în Moldova, însă fără îndoială, odată cu instituirea funcţiei Reprezentantului Special, interesele şi perspectivele Moldovei, în calitatea sa de vecin imediat al UE, a obţinut un avocat puternic la Bruxelles. Şi acesta este un lucru important. Am fost martorii adoptării Acordului de facilitare a regimului de vize şi instituirii Centrului comun de vize, am asistat la introducerea preferinţelor comerciale autonome pentru Moldova, începutul negocierilor pentru Acordul de Asociere UE-Moldova, stabilirea misiunii de asistenţă la frontiera Moldo-Ucraineană (EUBAM), precum şi o creştere semnificativă a asistenţei financiare pentru Moldova. Pot spune cu siguranţă că înţelegerea Republicii Moldova este vizibil mai bună la Bruxelles acum decât trei ani în urmă, la începutul mandatului meu actual. Mulţi oficiali şi politicieni în UE au declarat, şi eu pot s-o repet, că întrebarea cu privire la integrarea deplină a Moldovei în Uniunea Europeană se formulează nu în termeni de „dacă”, ci „când”.
- S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre nesinceritatea fostei guvernări a RM privind aspiraţiile europene şi integrarea europeana a ţării. Dacă aceste afirmaţii corespund în vreun fel realităţii, conducerea UE era la curent cu această stare de lucruri?
- Prefer să nu mă las implicat în chestiuni de confruntări politice interne – cu toate că apreciez râvna cu care toate partidele ţin să-şi demonstreze angajamentele faţă de integrarea europeană. Aceasta înseamnă că se conformează aşteptărilor electoratului. Marea majoritate a moldovenilor optează pentru cursul integrării europene. Am purtat cu autorităţile anumite discuţii anul trecut şi acum doi ani despre Parteneriatul European şi nu toată lumea la acea vreme părea încântată de idee. Ştiţi de asemenea că am îndemnat autorităţile să îmbunătăţească aderenţa la normele europene în astfel de domenii ca independenţa justiţiei, comportamentul poliţiei şi alte aspecte ale drepturilor omului. Continuăm aceste eforturi şi în curând vom începe un Dialog, numit convenţional, pentru Drepturile Omului, care sperăm că vor face ireversibile schimbările pozitive în acest sens – abandonarea moştenirii istorice persistente de neglijare a drepturilor omului. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că multe rezultate esenţiale pentru integrarea Europeană au fost înregistrate în ultimii 3-4 ani. Ne concentrăm eforturile asupra ţării cu clasa ei politică luată în ansamblu şi, în mod special, cu toată comunitatea, poporul ei.
- Exista diferenţe între modul de abordare a politicilor de integrare europeană de către fosta şi actuala guvernare a RM?
- Nici aici nu este de competenţa mea să fac analize comparative. Am lucrat intens cu ambele guvernări pentru a accelera ceea ce unii analişti numesc „europenizarea” Moldovei. Sunt încurajat de faptul că atunci când delegaţii din state membre vin să viziteze Moldova îmi spun deseori cât de impresionaţi sunt de aura Europeană a acestei ţări – acesta este meritul atât a guvernării precedente, cât şi a celei actuale, precum şi a societăţii civile din Moldova, care este aici deosebit de viguroasă.
- Cum a evoluat clasa politica din RM pe perioada mandatului Dvs, a evoluat?
- Bună întrebare. Toată clasa politică moldovenească în ansamblul ei a trăit situaţii de încercări deosebit de grele. Aş vrea să remarc că, în pofida tuturor deficienţelor, toate componentele acesteia au respectat un set minim de norme democratice – ceea ce diferenţiază Republica Moldova de multe alte ţări din spaţiul post-sovietic. Cu toate acestea, provocările există în abundenţă. Provocarea critică constă în faptul că la ambele extreme ale spectrului politic oamenii se tem că cealaltă tabără le vrea anihilarea. Şi aceasta se întâmplă pe fundalul unei societăţi altminteri extrem de tolerante în Moldova. Totodată, este elementar că ceea ce trebuie să facă partidele parlamentare e să discute între ele şi să se abţină de la utilizarea unui limbaj jignitor faţă de oponenţii politici. Aceste practici trebuie încetate, iar societatea civilă ar putea face mult mai multe ca să monitorizeze într-un mod echidistant acest lucru pentru a-i determina pe politicieni să se potolească într-un final. Acesta ar fi un mare salt înainte. Iar partidele parlamentare ar face bine să înceapă să vorbească între ele – fiecare dintre ele. Pe de o parte, este total deplasat să etichetezi partidul de opoziţie drept stalinist, pe de alta, să etichetezi o parte din coaliţia de guvernământ drept fascişti, etc. Moldova, slavă Domnului, nu are stalinişti şi nici fascişti. Societatea (moldovenească) este una tolerantă şi politicienii nu ar trebui să o zăpăcească. Discuţiile sunt necesare şi, repet, societatea civilă trebuie să o ceară insistent. Trebuie să spun în acest sens că aştept un pic mai mult de la o societate civilă, altminteri, foarte viguroasă şi europeană.
- RM va avea alegeri parlamentare anticipate în anul 2010?
- Moldova are multă nevoie de reforme, iar alegerile eşuate pe parcursul anului 2009 au paralizat aceste eforturi. Acum Moldova trebuie să se ridice la nivelul aşteptărilor impuse de angajamentele sale internaţionale. Astfel, aceasta este o chestiune ce trebuie soluţionată de Parlamentul R. Moldova în conformitate cu normele constituţionale şi angajamentele democratice internaţionale. Este dificil să-ţi dai seama în ce mod alegerile ar putea fi evitate şi nici nu se ştie când acest lucru s-ar putea întâmpla. Moldova se confruntă cu provocarea de a nu-şi putea alege Preşedintele. Aceasta ar putea impune modificarea celebrului şi controversatului articol 78 din Constituţie – iar asta ar impune necesitatea unui dialog între partide. Salut decizia Alianţei pentru Integrarea Europeană de a invita Comisia de la Veneţia, centrul de expertize pentru probleme constituţionale al Europei, să contribuie la identificarea unei soluţii pentru această provocare. De asemenea, sunt mulţumit de faptul că majoritatea partidelor parlamentare au exprimat păreri convergente la acest subiect, inclusiv opoziţia. Este o responsabilitate comună a elitei politice să soluţioneze această problemă într-un mod civilizat, european – prin negocieri constructive. Trebuie să remarc de asemenea că modificarea Constituţiei este o chestiune serioasă care ar trebui să se producă de o manieră destoinică, cu respectul cuvenit pentru natura democratică a acestui proces. În caz contrar, interesele pe termen lung ale democraţiei moldoveneşti ar avea inevitabil de suferit. Modificarea Constituţiei nu ar trebui să se întâmple de fiecare dată când cineva vine la putere şi vrea să-şi creeze anumite comodităţi sau să atingă nişte scopuri pe termen scurt. În aşa caz te pomeneşti cu deficienţe constituţionale de felul celora pe care le aveţi acum.
- Evenimentele din aprilie 2009 sunt o întâmplare sau o legitate în evoluţia lucrurilor din RM?
- Dacă nu ar fi fost atât de tragic aş fi găsit întrebarea de-a dreptul amuzantă. Sigur că nu a fost ceva obişnuit ceea ce s-a desfăşurat după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Şi noi am pledat pentru o investigare cât mai complexă a seriilor de evenimente de către Parlament, cu implicarea experţilor din alte ţări europene. Această investigaţie nu trebuie să fie o vânătoare de vrăjitoare şi nu trebuie să urmărească scopuri înguste de propagandă politică, ci să aibă scopul de a crea o înţelegere la nivelul clasei politice că trebuie evitate astfel de încăierări dramatice, care, în cele din urmă, au dus şi la pierderi de vieţi omeneşti.
- De ce credeţi ca întârzie rezultatele anchetei privind evenimentele din aprilie 2009?
- Nu cred că rezultatele sunt întârziate. Aţi trăit o perioadă foarte intensă de luptă politică şi e binevenit că acea Comisie de Stat din ciclul politic precedent nu s-a grăbit să enunţe concluzii. Ştiţi că l-am îndemnat pe Preşedintele, la acea vreme, Voronin să nu excludă pe nimeni, de aici şi ideea unei comisii parlamentare. Actuala comisie, în viziunea noastră fermă, trebuie să funcţioneze în baza principiilor formulate mai sus şi, în loc să se grăbească cu rezultatele, ar trebui să fie atentă în analiza sa şi să se conducă de scopul general al reconcilierii politice. Ceea ce este îmbucurător e că doi luptători de partid înveteraţi ca dl. Nagachevschi şi dl. Mişin se pare că au găsit limbaj comun şi simţ practic în felul în care administrează procesul. Totuşi, se prefigurează dificultăţi pentru momentul când aceştia vor prezenta rezultate, mai ales dacă ele vor fi premature. Sunt de asemenea îngrijorat de faptul că graba a împiedicat participarea experţilor europeni – cu toate că trebuie să admit aici că şi comunitatea internaţională ar trebui să fie mai vioaie în a răspunde necesităţilor R. Moldova, inclusiv în ceea ce priveşte experţii străini, în cazul de faţă. După cum ştiţi, am solicitat această participare încă la mijlocul lui aprilie trecut! Există un aspect unde Comisia trebuie să fie deosebit de scrupuloasă, mă refer la încălcările drepturilor omului în centrele de detenţie după 7 aprilie. Torturarea multor tineri în detenţie este un lucru care nu trebuie să se repete niciodată. Trebuie să înţelegem cum a fost posibil asta, să examinăm responsabilităţile instituţionale şi personale, iar Moldova trebuie să îşi reformeze sistemul astfel încât să garanteze că oamenii în această ţară nu vor mai fi niciodată torturaţi sau omorâţi. Aceasta este o normă umanitară europeană de bază şi niciun compromis nu poate atenua sau politiza constatările Comisiei parlamentare în acest domeniu.
- UE se poate implica cu sprijin pentru urgentarea lucrurilor? RM i-a solicitat până acum Uniunii Europene o astfel de implicare şi în ce măsură?
- Cum am mai spus, am discutat iniţial cu dl. Voronin pe vremea când era Preşedinte şi dumnealui ne-a solicitat expertiză internaţională. Poziţia noastră e că atât evenimentele de la 7 aprilie, cât şi cele care le-au urmat necesită analiză minuţioasă. Comisia Europeană a alocat mijloace financiare pentru susţinerea activităţii Comisiei parlamentare şi a solicitat Consiliului Europei să asigure implementarea acestui suport. O delegaţie a Consiliului Europei urmează să vină luna aceasta, ceea ce va reprezenta o oportunitate pentru a discuta asemenea chestiuni. Dar ştiu că se presupune că această Comisie îşi va încheia deliberările în curând, astfel că nu va mai fi loc de asemenea ajutor. Urmează să vedem rezultatele: dacă această Comisie va fi în stare să producă ceva ce ar putea în acelaşi timp să ajute societatea să înţeleagă ce s-a întâmplat şi, totodată, să contribuie la vindecarea rănilor şi la crearea unei elite politice mai unificate, cu atât mai bine. În caz contrar, probabil, ar fi cel mai bine dacă această Comisie va apela până la urmă la expertizare europeană. Ar fi foarte păcat să se irosească această oportunitate de a îmbunătăţi calitatea democraţiei în Moldova. S-au întâmplat multe lucruri care nu trebuie să se mai repete. Aici calitatea constatărilor este mult mai importantă decât graba de a produce rezultate care ar fi motivate exclusiv de scopuri de propagandă pe termen scurt.
- O parte din presă şi din analişti afirma că UE ţine cont în mod exagerat de poziţia Moscovei atunci când îşi formulează politicile în raport cu RM. Dvs vă revine des rolul de „moderator” sau „curier” între Bruxelles şi Moscova în probleme ce ţin de RM?
- E o întrebare stranie, dacă îmi permiteţi. Reprezint aici poziţia comună a ţărilor membre ale UE şi am lucrat sub îndrumarea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, Javier Solana, până recent, şi de curând a doamnei Ashton. Cum pot să mediez între mine şi altcineva? Probabil ar trebui să judecaţi mai bine înainte de a-i numi „analişti” pe cei care vin cu astfel de idei stranii. Ne mândrim mult cu rolul pe care îl avem atât în procesul de reglementare transnistreană, cât şi în apărarea valorilor democratice pe malul drept al Nistrului. Acest loc ar fi arătat altfel fără implicarea noastră foarte asiduă din ultima perioadă, în special în ultimul an. Unii oameni aşteaptă de la noi mai degrabă declaraţii bombastice unilaterale decât ceea ce facem, adică să acţionăm în continuu pentru avansarea proceselor democratice din Moldova. Ceea ce facem noi se cheamă a respecta valorile democratice. Nu e rolul nostru să desemnăm învingătorii procesului democratic, ci să avem grijă de calitatea democraţiei în Moldova.
- Ce credeţi despre afirmaţiile unor analişti privind „mandatul ungar” al UE în RM şi sfârşitul acestuia?
- Şi aici, calificativul de analist stârneşte îndoială. În Uniunea Europeană am depăşit în mare măsură astfel de stereotipuri naţionale limitate, aşa că ar trebui să puneţi foarte serios la îndoială valorile europene ale acelor „analişti” care gândesc astfel. Aceasta este o reminiscenţă din socialismul de tip sovietic unde propaganda trâmbiţa despre internaţionalism, însă în realitate exista acest fel de naţionalism primitiv, de care mai dau dovadă aceşti „experţi”, care cred că naţionalitatea mea ar avea vreo importanţă pentru felul în care îmi fac lucrul sau că Ungaria ar fi avut vreo agendă secretă aici. În integrarea europeană, naţiunile învaţă avantajele coabitării şi ale rezolvării problemelor prin dialog şi compromisuri – toate aceste valori pe care le promovăm aici pentru voi. Sunt un oficial european care şi-a petrecut o mare parte din carieră în serviciul internaţional şi ale cărui misiuni profesionale s-au întâmplat să reformeze Europa de est, începând de la economie până la chestiuni de felul sugerat de întrebarea dvs. Oamenii care vor să vă facă să credeţi că naţionalitatea mea are vreo importanţă aici vor să vă ducă înapoi în vremurile întunecate când totul era privit prin prisma prejudecăţilor şi bănuielilor naţionaliste. Mai bine evitaţi sfatul acelor „experţi”. Cât despre Ungaria, ar trebui să remarcaţi că relaţiile dintre Ungaria şi vecina sa, România, n-au fost niciodată atât de bune ca în prezent, în climatul integrării comune în Uniunea Europeană. Guvernele lor, la toate nivelele, au întrevederi regulate pentru a avansa nivelul integrării lor, cooperarea bilaterală aprofundată. La fel, în cadrul Uniunii Europene, ele acţionează coordonat în numeroase domenii, şi, apropos, în aspecte ce ţin de Republic Moldova la fel.
- Nu cunoşteaţi limba română când aţi venit în RM, câtă limbă română cunoaşteţi acuma şi la ce vă ajută?
- Româna este în acelaşi timp o limbă frumoasă şi limba ţării în care îmi exercit misiunea europeană. În discuţiile mele oficiale vorbesc engleza sau, dacă mi-o sugerează interlocutorii, pot vorbi rusa, întrucât cunoaşterea mea de română nu este suficient de bună pentru a o folosi într-o conversaţie oficială. Nu vă învăţ limba pentru că „îmi foloseşte”, dar pentru alte trei motive: în primul rând, pentru că este o limbă frumoasă, doi, pentru că respect ţara şi pentru a avea o mai bună cunoaştere a culturii sale şi, trei, pentru că e şi limba vorbită în România, cu care se învecinează ţara mea, acolo unde am mulţi prieteni şi unde îmi place să merg şi în afara îndatoririlor mele de serviciu. Mi se pare fascinant să înveţi a şaptea limbă, pe care s-o poţi folosi şi după încheierea mandatului de Reprezentant Special al UE pentru Moldova. Cum v-am mai spus, principala misiune profesională a întregii mele vieţi a fost să contribui la reformarea Europei de est, de la vârsta de 21 de ani, când am învăţat poloneza, la începuturile mişcării Solidaritatea. Mă bucur că învăţ româna; o privesc şi ca pe o incursiune culturală şi, la fel cum dragostea mea pentru Polonia nu s-a stins când am încetat să lucrez asupra reformelor poloneze, la fel, sunt sigur, dragostea mea pentru Moldova şi angajamentele mele pentru europenizarea ei nu se vor risipi atunci când, într-o bună zi, îmi voi fi încheiat mandatul oferit de UE aici. Acelaşi lucru e valabil şi pentru interesul şi pasiunea mea pentru România. Şi dacă tot m-aţi întrebat de Rusia, şi aici, sunt plin de idei cum să facilitez integrarea mai profundă a Rusiei cu Uniunea Europeană, într-o manieră mai cooperantă decât în ultimii ani. Astfel, limbile pentru mine reprezintă, printre altele, un instrument de lucru pentru o mai bună Europă de est şi, respectiv, o mai bună Europă în general.
Consemnare: Valeriu Vasilică
Valeriu Vasilică
Vezi și:
- De care parte a cortinei se va afla Moldova după noua împărțire a lumii? Analiză de Valeriu Vasilică
- Participarea transnistrenilor în alegeri: între beneficiu și pericol. Analiză de Valeriu Vasilică
- Cârdășia Moscovei și a Tiraspolului va continua „până la sfârșit”. Analiză de Valeriu Vasilică
- Valentin Constantinov: Pe dictatori îi interesează doar puterea personală. Interviu IPN
- Yoshihiro Katayama: Programele japoneze de asistență s-au extins în toate domeniile vieții societății moldovenești. Interviu IPN
- Beneficiile și riscurile reluării exporturilor de fructe în Rusia. Analiză de Valeriu Vasilică
- Opriți războiul!… și filmele despre război. Consemnări de Valeriu Vasilică
- Benedetto Della Vedova: Pornim de la relațiile excelente pentru a crea spații noi pentru apropiere
- După Rusia, și o parte din Moldova bate în SUA sau Patria se vinde doar ieftin! Analiză de Valeriu Vasilică
- Hârtia de turnesol a dosarului deputaților transfugi. Analiză de Valeriu Vasilică
- Asociația, venită de pe Lună, a Judecătorilor din Republica Moldova. Analiză de Valeriu Vasilică
- Virusul sau Cel de-al Doilea Om este ucigaș? Analiză de Valeriu Vasilică
- Valeria Biagiotti: Vă invit să deveniți agenţii schimbării, fiecare să înceapă de la sine
- Natalia Gavrilița: E crucial să construim țara cu o majoritate stabilă, integră și bine intenționată. Interviu IPN
- Ruth Huber: Noua Strategie de cooperare internațională a Elveției confirmă că Moldova rămâne o țară prioritară. Interviu IPN
- „Guvernarea”- Opoziția, scor 1:1. Prelungiri sau lovituri de departajare? Analiza IPN
- Mihai Murguleț: Reformarea justiției depinde de voința politică. Interviu IPN
- Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN
- Mihail Cotorobai: „Coronavirusul nu poate să anuleze drepturile omului”. Interviu IPN
- Peter Michalko: „Cuvântul-cheie în noile politici ale UE este „împreună”. Interviu IPN
- Premierului Ion Chicu îi cedează nervii?
- Fisura salvatoare a PDM. Analiză IPN
- Ion Chicu: Avem o societate care s-a dezamăgit în instituțiile și viitorul acestui stat
- Pavel Filip: Republica Moldova este totuși pe un drum de evoluție
- Maia Sandu: O viață mai bună înseamnă libertate și regim care respectă drepturile omului
- Andrei Năstase: PPPDA a militat și a insistat pe unitatea forțelor proeuropene
- Daniel Ioniță: Acolo unde sunt mai mulți români, există și o mică Românie... Interviu IPN
- Ion Manole: Vom insista ca dialogul politic să conțină garanții reale pentru respectarea drepturilor omului în Transnistria
- Valeria Biagiotti: Există lucruri care fac relațiile moldo-italiene mai speciale... Interviu IPN
- Inițiativa sau Moțiunea? Motivele și efectele lor. Analiză IPN
- PSRM-ACUM: Condamnați la colaborare și la distrugere... Analiză IPN
- Angela Ganninger: Și nu este adevărat că înainte lucrurile au stat mai bine... Interviu IPN
- Nicu Popescu: Cu partenerii de dezvoltare avem un „târg” decalat în timp. Interviu IPN
- Felicitări pentru „holding”. Întrebări pentru Maia Sandu. Analiza IPN
- Ce au spus si ce au vrut să spună deputații în ultima sesiune? Analiză IPN
- De ce a plecat Vlad Plahotniuc? Va reveni? Analiză IPN
- De cine se teme Ilan Șor? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Ceea ce ne leagă vine din dorința comună de a fi liberi. Interviu IPN
- Coaliția de guvernare: comunicare deficitară, fumigene și opacitate. Analiză IPN
- Nu se va ajunge la anticipate, deși este una din soluții, sugerate de electorat. Analiză IPN
- Kalman Mizsei: Linia de demarcare între putere și opoziție se trage pe interpretarea calității democrației
- Zdeněk Krejčí : Oamenii din țările mici nu-și pot permite luxul să se certe între ei în chestiuni de bază. Interviu IPN
- O fază mai bună a relațiilor moldo-ruse: mit, realitate sau deja-vu? Analiză IPN
- Vadim Bacinschi: „Suntem o seminție bântuită de atâtea controverse, himere și erori...”. Interviu IPN
- Repoziționarea PDM – corectă, forțată și nesinceră. Analiză IPN
- Integrarea europeană și consensul în Constituție, analiză IPN
- Daniel Ioniță: Susținerea Republicii Moldova este un obiectiv împărtășit la nivelul întregii societăți românești. Interviu IPN
- Moldova, țară căreia nu i se întinde mâna? Analiză IPN
- Reforma nu are susținere, Revoluția se amână. Analiză IPN
- Apoi a venit pădurarul și i-a alungat pe toți sau De ce nu a mers? Analiză IPN
- Opoziția a mușcat nada. Cine a pus-o? Cine se va prinde? Analiză IPN
- Sabine Krause: Un manual ce-i ajută pe germani să înțeleagă mai bine Moldova, pe care o îndrăgește oricine vine aici. Interviu IPN
- Valeria Biagiotti: Moldovenii sunt bine integrați și apreciați de populația italiană. Interviu IPN
- Andrian Candu, recidivă simptomatică? Analiză IPN
- Bartlomiej Zdaniuk: Visul meu este să creăm o legătură puternică între oamenii de aici și din Polonia. Interviu IPN
- De la Unire a lipsit „producătorul”, dar a fost prezent „produsul” său. Notițe subiective
- Guvernarea se repetă și opoziția întârzie. Analiză IPN
- „Curățare de grajduri” și de speranțe la Chișinău. Analiză IPN
- Peter Michalko: În 2017 au apărut elemente noi în relația UE-RM. Interviu IPN
- Parlamentarele 2018, balaur cu trei capete condamnate să se înghită reciproc. Analiză IPN
- Ce au în comun șoferii, politicienii și butoanele pentru arme de distrugere în masă? Analiză IPN
- Pentru ce a putut merge Plahotniuc la Erdogan? Analiză IPN
- Sistemul mixt: Înger sau Demon pogorât peste Moldova? Analiză IPN
- Planurile B ale schimbării sistemului electoral. Analiză IPN
- Merab Antadze: Calea europeană de dezvoltare este cea mai corectă pentru Moldova și Georgia, interviu IPN
- Deficit de comunicare şi de consens în „uninominalul-mixt”. Analiză IPN
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN, episodul 2
- Ce vor moldovenii şi ce le poate oferi puterea? Analiză IPN
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute, analiză IPN. Reluare din 15 aprilie 2009
- Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul. Analiză IPN
- Deteriorare previzibilă şi inevitabilă a relaţiilor moldo-ruse? Analiză IPN
- Sensul politic şi sensul uman al împăcării. Analiză IPN
- De ce a fost imposibilă o dezbatere publică necesară? Analiză IPN
- Alexandru Tănase: Există deosebiri esenţiale între hotărârile CCM şi atitudinile politice, interviu IPN
- „FACEM!” Interviu IPN cu Valeriu Turea, şeful BRD
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Independenţa 2015: Anul Declinului, primul şi ultimul
- Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată
- Ultima alianţă pro-europeană a Moldovei
- Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid
- Marian Lupu: PDM a devenit asociat în Partidul Socialist European. Vom folosi noul statut în interesul ţării
- Însemnele naţionale ale alegerilor locale
- De ce vin liderii europeni în Moldova?
- Raportul Kroll: întârziere fatală
- Securitatea informaţională: între stângăcie politică şi interes special
- Două în unu, cu impact european
- Edgars Rinkevics: Asocierea nu este ultima etapă în relaţiile UE-Moldova, interviu IPN
- Dosarul transnistrean: Al treilea deja-vu în circumstanţe mai bune ca înainte
- Agenţiile de presă din Moldova: între adaptare continuă şi dispariţie
- Şah pentru guvernarea pro-europeană: motive, pericole, soluţii
- Iurie Leancă – simbol şi prim-ministru?
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-III
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare-II
- Semne după care alegerile pot fi cruciale sau distrugătoare - I
- Igor Dodon prezintă pericol mare pentru pacea şi stabilitatea din Moldova, Valentin Crîlov. Alegeri 2014
- Mihail Magdei: Cea mai gravă boală a clasei politice este „morbul dezbinării”. Alegeri 2014
- Interviu IPN x 2: Letonia vrea să ajute Moldova să deschidă porţile Europei
- De ce comportamentul electoral al Coaliţiei contează pentru destinul european al Moldovei?
- Linas Linkeavicius: „Însă noi cunoaştem cu toţii că şi libertatea are preţul său…”
- Marian Lupu: Cetăţenii vor schimbări în politică şi noi dăm oamenilor puterea să decidă
- Republica Moldova nu s-a constituit. Dar nu a falimentat. Ce şanse are? Analiză IPN
- Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore? Analiză IPN
- Lumea Rusă versus Restul Lumii. Locul Moldovei? Analiză IPN
- Moldova nu mai este „singură acasă”, analiză IPN
- UE, UEA şi biletul de loterie, analiză IPN
- Vlad Filat: În 2020, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană
- Valentina Buliga: Vom împinge PCRM în extrema stângă, acolo unde e locul unui partid extremist
- Ce a dus Filat la Washington şi ce a adus de acolo? Analiză IPN
- Moldova este ţara care creează The Bat!-uri
- Măştile şi cagulele la proteste trebuie interzise prin lege, urgent, analiză IPN
- Rogozin sau Bufonada ca stil în geopolitică, analiză IPN
- Prejudicii afiliate războiului aduse Moldovei de criza regională
- Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa, interviu IPN cu Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM
- Preţul integrării europene a Moldovei este de peste 60 milioane de dolari, poate şi mai puţin
- Criza din Crimeea şi abolirea vizelor ca factor stimulator pentru ideea naţională a cetăţenilor moldoveni
- Coeziune şi contraziceri în coaliţia de guvernare
- Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014
- Moldova începe să încetinească oscilaţiile
- Ambasador leton: UE este deschisă pentru colaborare în toate domeniile cu Rusia, dar nu pe seama Parteneriatului Estic
- Ex-preşedintele Arnold Ruutel: Realizările actuale ale Estoniei au devenit posibile doar în componenţa UE
- De ce Acţiunea Pro-Moldova aprinde spiritele atât de tare?
- Miza Vilniusului: puterea în Moldova şi circulaţie liberă în Europa CAMPANIE IPN
- Limba română care uneşte şi care desparte
- Colaborarea moldo-chineză a intrat într-o nouă etapă, Andrian Candu
- BAC-ul, politica şi biletele de troleibuz
- Spaţiu public acaparat şi legile convieţuirii violate. Un caz dintr-o mie, unul cât o mie
- Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la Vilnius, Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei
- Poziţia faţă de conflictul transnistrean: fără drept la greşeală
- Acum Moldova poate obţine de la UE orice. Doar să vrea şi să poată
- Victor Chirilă: Moldova este foarte aproape de prăpastia unui stat falit politic şi instituţional
- Noul candidat la funcţia de premier va fi cel vechi – Vlad Filat
- Corneliu Gurin: Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii
- Alexandru Oleinic: Moldova încă nu a avut un şef de Guvern anticomunist
- Deznodământul crizei politice este pe aproape ? sau Coada peşte ca simbol naţional
- Agenţia de presă IPN are două case noi
- Câteva semne de război la negocierile de pace pentru AIE 3
- Agenţia de presă Info-Prim Neo nu mai este. Este IPN
- Cetăţenii pot taxa politicienii care fură reformele, Comisarul pentru Drepturile Omului al CoE
- Filat va fi premier "până la sfârşitul lumii"
- Bombă cu neutroni în curtea (fostei?) AIE
- Dombrovskis: Ritmul bun al Moldovei în sfera eurointegrării se cere apreciat la justa valoare
- „Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2
- Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc
- Info-Prim: 14 ani de căutare de sine, cu o distrugere la mijloc
- Microbusiştii acţionează iraţional sau prea raţional
- Igor Corman: Să înţelegem interesul Germaniei pentru a realiza interesul Moldovei
- Guvernul Letoniei a ales Moldova ca prioritate de vârf, însărcinat cu afaceri leton
- În cinci ani se poate schimba cardinal viaţa ţării, diplomat georgian
- Cea mai mare reuşită şi cel mai mare pericol pentru Moldova
- Exclusiv: Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE, Irena Degutienė, preşedinta Seimului lituanian
- Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf
- Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China
- AIE: Victorie cu iz de înfrângere
- „Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională”, Daniela Terzi-Barbăroşie
- Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?
- „Dacă Moldova vrea să fie cunoscută, ea trebuie să fie mediatizată”, un moldovean francez
- Microfonul – unul din puţinii duşmani ai radiojurnalistului Gheorghe Danu
- Reacţia autorităţilor la hotărârile CC reprezintă un indiciu de maturitate a statului de drept, Alexandru Tănase
- Cine-i cel mai frumos la moară sau De ce clasa politică ne ţine în capcană?
- „Cred că mentalitatea popoarelor Chinei şi Moldovei este în general la fel”, însărcinat cu afaceri chinez
- Guvernarea provoacă ciocniri între angajaţi şi angajatori
- Forţele de pacificare: tancul din cui
- Pentru Moldova există riscul ca o persoană să devină mai puternică decât cetăţenii, Kalman Mizsei
- Ne-am asumat şi riscuri pentru că schimbările de mentalitate se produc mai greu, Irina Tişacova
- Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca
- PCRM şi-a ratat şansa de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate
- Plus-minus 2,5 motive pentru care Zinaida Grecianîi să poată fi aleasă preşedinte
- Cu Kalaşnikov sub trenci sau AIE: „pe viaţă şi pe moarte”, cu asistenţi - 2
- Contează nu doar Constituţia, ci şi ceea ce fac politicienii la modul practic, Dirk Schuebel
- „La sigur, toamna politică în Moldova va fi una „fierbinte”, chiar „aridă”, Ion Tăbârţă
- Anul 2011 – Anul Muchiei de Cuţit, Valeriu Vasilică
- „Forţa transformatoare a Europei constituie cea mai puternică resursă pentru modernizarea Moldovei”, Kalman Mizsei
- Puşca din cui a împuşcat. Nu a omorât pe nimeni. Deocamdată...
- Moldova, fără duşmani interni - II
- Moldova, fără duşmani interni
- PCRM pregăteşte Marea Revoluţie Socialistă din ... Toamnă
- Filat ascultă dar şi vorbeşte, în premieră
- „Este necesar să se înceapă pregătirea societăţii pentru eventuale compromisuri cu bătaie lungă în procesul de reglementare a diferendului transnistrean”
- Igor Dodon: „În Chişinău va începe o viaţă nouă, ascendentă, plină de realizări”
- De ce a trebuit „muşcat” ambasadorul UE în Moldova Dirk Schuebel?
- Rezultatele alegerilor locale la Chişinău: lupul a intrat în stână
- O zi ideală pentru diversiuni şi provocări electorale. Analiză Info-Prim Neo
- Câţi viitori primari vor merge la Bruxelles? Analiză Info-Prim Neo
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Miza alegerilor locale 2011 este alegerile parlamentare anticipate. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Viitorii primari ai capitalei în rol de cerşetori obraznici. Analiză Info-Prim Neo
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director CReDO
- Diagnosticul americanilor: guvernarea comunistă a fost nedemocratică. Analiză Info-Prim Neo
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Moldova condamnată, fără alternativă. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul IV
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Încotro şi cum a pornit Moldova? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Ce au în comun trânta moldovenească şi Internetul? Interviu Info-Prim Neo cu doctorul în ştiinţe Serghei Busuioc, decanul facultăţii de pedagogie la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport,
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Ultima „Epistolă UE către moldoveni”: strigăt de biruinţă sau strigăt în pustiu? Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova? Analiză Info-Prim Neo
- Scandalul Mocanu-Plahotniuc: cui îi este convenabil? Analiză Info-Prim Neo
- „Cartea transnistreană” secretă a Rusiei. Analiză Info-Prim Neo
- De ce Rusia se poarta cu Moldova ca şi „câinele grădinarului?”. Interviu Info-Prim Neo cu expertul independent rus Dmitrii Danilov, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- „Vin Noii Moldoveni!?” - interviu Info-Prim Neo cu fraţii Cristina şi Dumitru Podgurschi, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Recidive periculoase. Analiză Info-Prim Neo
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- AIE a murit de „moarte bună”. Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Instinctul autoconservării manifestat în mod diferit de liderii politici moldoveni. Analiza Info-Prim Neo
- Sincronizări, repoziţionări şi regrupări în formatul „5 + 2”. Analiză Info-Prim Neo
- Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă. Analiză Info-Prim Neo
- Mişcarea sindicalistă predată partidelor politice. Analiză Info-Prim Neo
- „Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo
- Noul Cod al vizelor aduce beneficii tuturor solicitanţilor de vize în UE, dar în special ţărilor vecine precum Moldova. Interviu Info-Prim Neo cu Dirk Lorenz, Ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
- Declaraţiile contradictorii din cadrul AIE diminuează eforturile guvernării moldoveneşti de a soluţiona conflictul transnistrean. Interviu Info-Prim Neo cu Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova Kalman Mizsei
- Cetăţenii Republicii Moldova vor fi acceptaţi în Europa doar atunci când se vor simţi confortabil în limba oficială a ţării lor. Interviu Info-Prim Neo cu Alexei Axan, profesor la Casa Limbii Române
- „Muruianu” a aruncat mănuşa. Cine o ridică? Analiză Info-Prim Neo
- Actele de vandalism: o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Analiză Info-Prim Neo
- Igor Boţan: Formaţiunile politice nu-şi vor putea preciza strategiile electorale fără consultarea unei lucrări precum „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din R. Moldova”
- Sindromul neprezenţei în Consiliul municipal Chişinău. Analiză Info-Prim Neo
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- O sută de zile ale noului primar general de Chişinău. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I
- În 2009 PCRM ar putea reveni în opoziţie. Analiză Info-Prim Neo
- Interviul Info-Prim Neo, ignorat de candidaţii la funcţia de Primar general al mun. Chişinău Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă
- Subordonare prin unificare. Comentariu Info-Prim Neo
- Un tur de scrutin fără urşi, dar cu germani sau japonezi. Analiză Info-Prim Neo
- Viitorul Consiliu municipal Chişinău va fi aproape de două ori mai eterogen decât fosta componenţă. Comentariu Info-Prim Neo
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VII
- Din toate programele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei poate fi creat „programul pentru primarul ideal”. Analiză Info-Prim Neo, episodul III
- Candidaţii la funcţia de primar al municipiului Chişinău propun 70 de iniţiative de dezvoltare a capitalei. Analiză Info-Prim Neo, episodul II
- Programele electorale ale candidaţilor la funcţia de primar al capitalei sunt doar declaraţii pentru un electorat imatur. Analiză Info-Prim Neo, episodul I
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL VI
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL V
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II.
- Chişinăuianul mediu în faţa listelor electorale. Analiză Info-Prim Neo, episodul I.
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL III
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL II
- Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Consiliul municipal al capitalei de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL I