Societatea civilă vine cu un apel în sprijinul victimelor torturii

Consecinţele torturii, pe fundalul unei culturi a impunităţii, sunt foarte grave deopotrivă pentru femei, bărbaţi sau copii, afirmă mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile.

26 iunie este Ziua Internaţională a ONU pentru Susţinerea Victimelor Torturii, zi care oferă posibilitatea de a reaminti lumii întregi, că tortura este o încălcare gravă a drepturilor omului, că distruge sentimentul de demnitate şi valoare umană, iar în unele cazuri, aceasta este parte a unei politici de stat având drept scop insuflarea fricii şi intimidarea populaţiei. În acest context, Centrul „Memoria”, Amnesty International Moldova, Centru de Resurse Juridice din Moldova şi Asociaţia Promo-LEX, vin cu un apel către conducerea ţării, spunând că victimele torturii au dreptul la reabilitare.

Vadim Vieru, de la Asociaţai Promo-LEX, a spus într-o conferinţă de presă la IPN că membrii societăţii civile îşi exprimă solidaritatea cu numeroasele victime ale torturii din Republica Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, care au fost supuse actelor de tortură, ori îndură şi astăzi tortura sau consecinţele acesteia, precum şi cu membrii familiilor acestora.

Expertul a reamintit obligaţia statului Republica Moldova nu doar de a preveni tortura sau a combate impunitatea, dar şi de a oferi tuturor victimelor torturii căi de apărare eficiente şi prompte, mijloace adecvate de compensare şi servicii de reabilitare sociale, psihologice, medicale, juridice şi de alte tipuri de asistenţă.

Membrii societăţii civile insistă asupra unor măsuri urgente şi necondiţionate privind monitorizarea sub toate aspectele şi apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanelor aflate în locurile de detenţie din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în special a persoanelor care au cerut ajutor, declarând că au fost supuse actelor de tortură şi tratament inuman. De asemenea, se solicită Guvernului să acorde o atenţie sporită instituţiilor psihiatrice şi să se asigure că pacienţii au acces la remedii eficiente împotriva torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante, iar personalul medical respectă recomandările şi standardele internaţionale în domeniu.

Guvernului i se mai solicită să contribuie la Fondul Voluntar al ONU pentru victimele torturii, de rând cu alte State-parţi la Convenţia ONU Împotriva Torturii. Or, majoritatea Centrelor de reabilitare din lume, inclusiv şi Centrul „Memoria”, sunt dependente financiar de acest Fond pentru a realiza unul din drepturile elementare ale Victimelor Torturii – dreptul la reabilitare medico-socială gratuită.

De asemenea, organizaţiile semnatare ale apelului amintesc şi faptul că situaţia în regiunea transnistreană rămâne în afara oricăror procese de monitorizare şi instrumente de apărare eficientă a victimelor acestui fenomen, iar victimele torturii din regiune nu au nici o posibilitate de a fi reabilitate.

Membrii societăţii civile sunt în aşteptarea unor acţiuni reale şi a unei reacţii pozitive la Apel, atât din partea autorităţilor Republicii Moldova, cât şi din partea instituţiilor internaţionale prezente în Moldova şi pentru care respectarea drepturilor omului reprezintă o prioritate.

  • vadim vieru despre solicitarile din apel.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.