Consiliul Naţional pentru Participare (CNP) şi Consiliul ONG-urilor anunţă că vor face uz de dreptul de a contesta proiectele de legi care nu s-au încadrat rigorilor legii cu privire la transparenţa decizională. Declaraţia vine ca urmare a aprobării de către executiv a unui proiect de lege care prevede caracterul închis al şedinţelor Guvernului, transmite IPN.
Organizaţiile recomandă asigurarea publicării pe site-ul autorităţii publice-autor a variantei finale a proiectului elaborat, sinteza recomandărilor parvenite şi procesele-verbale ale întrunirilor de consultare, după caz. De asemenea, se mai recomandă publicarea pe pagina electronică www.gov.md, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea şedinţelor Guvernului, a textelor materialelor aferente proiectelor propuse spre examinare.
Societatea civilă insistă în şedinţa Guvernului să fie examinate doar proiectele care au fost supuse în prealabil procedurii de transparenţă decizională şi au fost plasate pe pagina electronică a Guvernului.
Publicarea pe pagina www.gov.md a calendarului iminent de examinare a proiectelor de lege, proiectelor de acte normative, proiectelor de politici – de asemenea este o recomandare a societăţii civile.