Societatea civilă va avea mai multe posibilităţi de afirmare după semnarea Acordului de Asociere cu UE CAMPANIE IPN

La Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 29 noiembrie 2013, Republica Moldova va intra într-o nouă fază de relaţii cu Uniunea Europeană. Ce aduce aceasta şi cum va influenţa ea viaţa cetăţenilor moldoveni de acasă şi de peste hotare? Ce are de câştigat fiecare dintre noi şi ce trebuie facem pentru ca acest beneficiu devină posibil? Cum se vor răsfrânge noile condiţii asupra relaţiei Republicii Moldova cu alte ţări? Agenţia IPN îşi propune caute împreună cu dumneavoastră răspunsuri la aceste şi alte întrebări care frământă societatea în cadrul ciclului de materiale cu genericul: „Asocierea cu UE pe înţelesul tuturor”.

----

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare (CNP), Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)este de părerea că semnarea Acordului de Asociere cu Uniune Europeană va oferi societăţii civile din Republica Moldova mai multe oportunităţi de implicare şi de afirmare în spaţiul public. Inclusiv pentru faptul că va avea parte de mai multă promovare cu susţinerea politică, tehnică şi financiară a UE.

„Până la urmă, UE este cea mai mare fundaţie din lume care oferă granturi, având în acest sens servicii mai dezvoltate decât cele ale SUA. Actualmente, 99% din granturile şi ajutoarele nerambursabile vin direct statului şi doar 1% din acest sprijin vine prin intermediul ONG-urilor”, a menţionat Sergiu Ostaf.

Acesta a subliniat că, ulterior, alocaţiile nerambursabile acordate ONG-urilor vor fi majorate, pentru că şi susţinerea financiară în întregime pentru Republica Moldova se va mări. Astfel, societatea civilă va avea mai multă susţinere financiară, în plus va putea asimila mai multe politici de consolidare financiară a sectorului neguvernamental din spaţiul european. Beneficiile vor fi ferme şi clare.

„Imaginaţi-vă că există o problemă de ordin social, de exemplu, legată de respectarea drepturilor omului. În soluţionarea acesteia organizaţiile neguvernamentale vor putea să beneficieze de susţinere financiară: pentru activităţi în acest domeniu, pentru dezvoltarea anumitor servicii sociale sau elaborarea şi promovarea unor legi necesare. Societatea civilă va putea să facă apel la susţinerea politică a UE şi aceasta va fi ascultată foarte serios de autorităţile publice din ţară”, a mai menţionat Sergiu Ostaf.

Directorul CReDO a spus ca va exista un schimb de experienţă la nivel de organizaţii din Moldova şi UE, iar beneficiile pentru ONG-urile din Moldova sunt absolut enorme. Acesta susţine că autorităţile europene urmăresc îndeaproape poziţia societăţii civile în probleme de interes major pentru societate. Atunci când societatea civilă va semnala o neregulă în procesul de guvernare, acest mesaj va fi auzit şi de autorităţile europene. Autorităţile UE folosesc argumentele societăţii civile în dialogul cu autorităţile din Republica Moldova.

Riscurile pentru societatea civilă apărute odată cu aprofundarea procesului de integrare europeană pot veni de la faptul că anumite persoane active şi foarte capabile din acest sector vor pleca peste hotare, unde vor avea mai multe oportunităţi de angajare sau afirmare în spaţiul european. Există acest risc, dar el va fi compensat de sprijinul acordat de UE societăţii civile, inclusiv pentru creşterea unor noi activişti bine pregătiţi din domeniu. Este important ca societatea civilă să formeze permanent oameni noi.

Alt risc ar fi aspectul concurenţial. ONG-urile din Moldova nu se pot compara cu alte organizaţii din UE la capitolul serviciilor prestate şi inovaţiilor. Dar ONG-urile din Moldova vor trebui să lupte alături de celelalte asociaţii obşteşti din UE pentru a obţine resurse financiare pentru scopurile lor statutare. UE are programe aparte pentru ONG-urile internaţionale şi locale. Este un risc, dar este gestionabil şi serveşte drept generator de creşteri calitative ale societăţii civile din republica Moldova, a spus Sergiu Ostaf.

Alina Marin, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.