Societatea civilă solicită Mitropolitului Vladimir să-şi respecte promisiunile

Membrii Asociaţiei „Uniunea Civică pentru Democraţie Directă” solicită Mitropolitului Vladimir să-şi respecte promisiunile faţă de enoriaşi de a excomunica politicienii care au votat Legea pentru asigurarea egalităţii, cunoscută ca şi Legea Antidiscriminare. În caz contrar, aceştia vor solicita Patriarhului Kirill să numească un alt Mitropolit pentru Republica Moldova în locul Mitropolitului Vladimir.

Preşedintele Asociaţiei, Ruslan Popa, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că mai mulţi preoţi şi creştini au cerut guvernanţilor în nenumărate rânduri să anuleze Legea privind asigurarea egalităţii, pentru a nu permite declanşarea propagandei homosexualităţii în Republica Moldova. În ajunul vizitei Patriarhului Kirill la Chişinău, deputaţii au votat un amendament propus de Biserică la Codul Contravenţional. După plecarea Patriarhului însă acest amendament a fost anulat şi a oferit posibilitatea minorităţilor sexuale să creeze familii. În acest context, membrii Asociaţiei îndeamnă credincioşii să iasă cu proteste în faţa Parlamentului şi a Mitropoliei şi să ceară anularea Legii antidiscriminare.

Membrii Asociaţiei au specificat că în Ucraina şi Georgia Legea privind asigurarea egalităţii a fost anulată la insistenţele feţelor bisericeşti, nu acelaşi lucru se întâmplă în Moldova. Mitropolitul Vladimir trebuie să iasă în faţa credincioşilor şi să spună, dacă este de partea enoriaşilor sau a minorităţilor sexuale. Aceştia au subliniat că Mitropolitul Vladimir trebuie să respecte decizia Sinodului de excomunicare a politicienilor respectivi şi să apere interesele creştinilor. În caz contrar, acesta trebuie să se retragă de pe scaunul mitropolitan şi să ofere locul unui mitropolit nou care va fi mai atent la cerinţele credincioşilor.

Legea cu privire la asigurarea egalităţii, care a trezit indignarea unor organizaţii ale creştinilor ortodocşi, a fost aprobată de Parlament în mai 2012. Acestea cer excluderea din lege a sintagmei „minoritate sexuală”.

  • ruslan popa adresare mitropolitului vladimir.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.