Societatea civilă se va implica mai activ în procesul de luare a deciziilor, proiect
Societatea civilă se va implica mai activ în procesul de luare a deciziilor la nivel de Guvern şi Parlament. Planul de acţiuni în acest sens a fost elaborat în urma unor consultări politice dintre experţii europeni şi societatea civilă din Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Planul este parte a proiectului comun Uniunea Europeană – Consiliul Europei „Moldova dialog – prezent şi viitor”. Îmbunătăţirea cadrului legal, îmbunătăţirea transparenţei procesului legislativ sau ridicarea gradului de conştientizare a părţilor interesate – sunt doar câteva dintre acţiunile prevăzute.
Potrivit liderului de echipă „Moldova Dialog”, Maris Spindzuks, domeniile de dezvoltare ulterioară pe termen scurt şi lung vor facilita implicarea ONG-urilor în procesul de luare a deciziilor. Va fi dezvoltat un sistem transparent pentru participarea societăţii civile la toate etapele procesului de luare a deciziilor politice, începând cu ideea de politică şi terminând cu acceptarea regulamentelor, politicilor la nivelul Cabinetului de miniştri sau a legilor în Parlament.
„Lipseşte un dialog structurat între actorii implicaţi. Majoritatea problemelor sunt legate de conştientizare, cultura de comunicare şi capacitatea resurselor umane în procesul de consultare publică”, a declarat Maris Spindzuks.
Anita Dudina, expert în cadrul proiectului şi directorul Departamentului de informare al Parlamentului Letoniei, a menţionat că societatea civilă este forţa motrice care îşi aduce aportul în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. „Este important ca tot ce este preconizat să nu rămână pe hârtie. Rezultatele pe care le avem sunt concrete, iar calea de dezvoltare este continuă”, a declarat Anita Dudina.
Proiectul „Moldova Dialog– prezent şi viitor” este implementat cu susţinerea financiară a Consiliului Europei şi Uniunii Europene, prin Programul Comun Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova. Acesta a demarat odată cu evenimentele post-electorale din aprilie 2009.