Societatea civilă face sugestii la liberalizarea capitalului și stimularea financiară

Societatea civilă este nemulțumită de graba cu care se promovează proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală și a venit cu propuneri de elaborare a unor mecanisme de motivare a contribuabililor onești, care au achitat până în prezent toate contribuțiile la stat. O altă sugestie a fost separarea liberalizării capitalului și stimularea financiară în proiecte aparte. Propunerile au fost făcute la dezbaterile publice organizate la Parlament miercuri, 14 decembrie, transmite IPN.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat că, potrivit proiectului de lege, liberalizarea capitalului se va face pe bază de voluntariat și doar cei care vor să participe o pot face. «Este un drept și nu o obligație. Obiect al liberalizării ar fi mijloace financiare și anume fondurile de bani în valută națională și străină în Moldova sau peste hotare care sunt transferate la o anumită perioadă pe conturile instituțiilor financiare din Moldova sau din străinătate. Totodată, se referă la bunurile imobile care au valoare subapreciată. Liberalizarea capitalului se referă și la mijloace de transport a cărora proprietar de iure nu este persoana fizică, dar îi aparține cu adevărat și la cote părți în societăți comerciale care nu aparțin de iure cetățeanului dar el este cu adevărat coproprietar», a spus Candu.

Președintele Legislativului a explicat că liberalizarea capitalului se va realiza prin două etape, una prealabilă, când cetățeanul va declara intenția ce anume va liberaliza, și există modele de cereri cum se face aceasta. La a doua etapă este întocmită cererea de liberalizare și achitarea taxei de liberalizare de 2% din valoarea întreagă a bunului nedeclarat sau diferența din valoarea reală a unui bun imobil/mobil.

Potrivit lui, stimularea fiscală se referă doar la persoanele juridice sau fizice cu activitate de antreprenor și presupune anularea penalităților cu condiția de bază ca aceștia să achite suma datoriei principale față de stat. „Se speculează că prin această lege se vrea aducerea unor excepții sau declinarea de răspundere față de fraudele bancare. Legea nu scutește pe nimeni pentru infracțiunile săvârșite”, a conchis Andrian Candu.

Expertul economic, Roman Chircă a spus că prin legalizarea capitalului se aduce în zona legală economia tenebră și dispare masa de capital utilizată pentru acțiuni criminale. Însă, în opinia expertului, toate amnistiile sunt injuste și incorecte, survin în perioade după catastrofe economice. Acesta a precizat că sursele de capital acumulate și care urmează să fie liberalizate au fost acumulate cu ajutorul statului care a fost instrument de acumulare, iar 70% din capitalul bancar vine din zona obscură.

„Este o masă mare de proprietăți care sunt gestionate din anonimat, iar toate aceste aspecte duc la cumulări nenormale pentru funcționarea unei economii, când statul este instrument de obținere a acumulărilor de capital. Acest proiect trebuie să fie o parte a mai multor acte normative. Totodată lipsește motivația de bază de ce antreprenorii trebuie să-și liberalizeze capitalul. Această motivație poate fi obținută prin norme fiscale de declarație a întregii averi, declararea veniturilor contrapuse cu declararea averilor. Această diferență și constituie averea acumulată în perioada de acumulare barbară de capital, astfel, lumea va ști de ce trebuie să-și legalizeze averile”, a menționat expertul.

Valeriu Cosarciuc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, a spus că proiectul de lege nu este argumentat și mai întâi de toate ar trebui să se cunoască valoarea capitalului ce urmează a fi liberalizat și a precizat că încă în 2008 a fost adoptată o lege specială cu privire la evaluarea în scopuri fiscale a bunurilor imobiliare. Acesta a spus că cei care achită la timp taxele vor fi demotivați. În acest context, Valeriu Cosarciuc a propus motivarea fiscală, pentru că cei care sunt disciplinați nu sunt motivați să fie disciplinați în continuare.

Directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, a declarat că proiectul de lege merită să fie exclus de pe ordinea de zi, pentru că acesta contravine foarte multor principii de bază. „Amnistia este una imorală și cauzează motivație nedorită pe alocuri chiar perversă. Se creează o discriminare pentru cei care se conformau până acum și cei care nu s-au conformat, totodată, amnistia vine în contradicție cu spiritul luptei împotriva corupției. Există și problema că o să crească restanțele fiscale la niveluri destul de mari. În 2016 acestea au început să crească din cauza cvasi amnistiei fiscale, nu trebuie să facem amnistie ca să înălbim economia, dar ca să motivăm mediul de afaceri”, a mai menționat directorul executiv Expert-Grup.

Directorul Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea s-a arătat nemulțumit de graba cu care este promovat proiectul de lege, care a fost înregistrat pe 1 decembrie, iar la ședința de joi, 15 decembrie, a Parlamentului, deja este inclus pe ordinea de zi.
Acesta a subliniat că proiectul se referă la stimulare și liberalizare care trebuie abordate separat pentru că duc la confuzii. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.