Societatea civilă cere schimbarea urgentă a formatului misiunii de pacificare
Circa 40 de organizaţii neguvernamentale fac apel către conducerea ţării şi către partenerii internaţionali pentru schimbarea urgentă a formatului militar al actualei misiuni de pacificare cu o veritabilă misiune civilă sub mandat internaţional, transmite Info-Prim Neo.
„Cerem respectarea strictă a tuturor prevederilor Acordului moldo-rus de încetare a focului, în particular art.5, semnat la 21 iulie 1992, privind asigurarea dreptului la libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor şi a tuturor persoanelor aflate legal pe teritoriul Republicii Moldova”, se menţionează într-o declaraţie dată publicităţii de către organizaţiile societăţii civile.
ONG-urile mai cer să fie respectate necondiţionat toate obligaţiile asumate de сătre Federaţia Rusă la Summitul OSCE de la Istanbul (1999), în special în ceea ce ţine de evacuarea totală şi ordonată a contingentului militar şi a muniţiilor ruseşti stocate în această regiune a Republicii Moldova.
Acestea insistă pe investigarea sub toate aspectele, în mod transparent şi cu participarea internaţională, a cauzelor şi circumstanţelor care au condus la decesul tânărului Pisari Vadim, stabilirea măsurii în care acţiunile soldatului rus au fost adecvate situaţiei şi conforme misiunii acestuia.
În favoarea schimbării formatului de pacificatori din regiunea transnistreană s-au pronunţat până acum autorităţile din Moldova, precum şi observatorii în formatul „5+2”, SUA şi UE, şi mediatorii OSCE şi Ucraina. Partea rusă şi transnistreană sunt de părerea că este prematur să fie discutat acest subiect.