Societatea civilă admite că autorităţile R.Moldova susţin tacit organizarea alegerilor pentru Duma de Stat a Federaţiei Ruse în regiunea transnistreană

Peste 20 de organizaţii obşteşti din R. Moldova au subsemnat unui Acord solicitând Federaţiei Ruse să se abţină de la deschiderea secţiilor de votare în partea de est a Moldovei. Intenţia Federaţiei Ruse de a organiza alegeri în regiunea de est a ţării este o sfidare a normelor de drept internaţional, dar şi a R. Moldova ca stat de drept. Mai mult, lipsa de transparentă susţinută de oficialii de la Moscova, este o încălcare a drepturilor cetăţenilor ruşi cu drept de vot, de pe teritoriul R. Moldova. Considerăm acest fapt un prilej pentru ONG-urile ruseşti să conteste scrutinul pentru Duma de Stat, a menţionat joi, 29 noiembrie, într-o conferinţă de presă preşedintele asociaţiei „Promo-Lex”, Ion Manole. Sursa citată a făcut trimitere la declaraţiile lui Vasilii Volkov, membru CEC al Federaţiei Ruse, care a precizat că lista de 358 secţii de votare deschise peste hotarele Federaţiei Ruse a fost majorată din contul deschiderii a 36 secţii de votare suplimentare în Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria. CEC al Federaţiei Ruse a publicat lista secţiilor de votare suplimentare din Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud) însă a evitat publicarea informaţiilor ce ţin de deschiderea secţiilor de votare suplimentare în Moldova (Transnistria). Directorul Asociaţiei „Încredere”, Oazu Nantoi a acuzat Federaţia Rusă de sfidare a suveranităţii R. Moldova şi a îndemnat societatea civilă să ia atitudine sesizând comunitatea internaţională. Anterior Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău a difuzat un comunicat de presă în care a catalogat ca fiind eronate învinuirile de sfidare a suveranităţii R. Moldova. Misiunea diplomatică face trimitere la principii de drept internaţional care prevăd că locurile dislocării forţelor armate sunt declarate locaţiuni cu statut extra-teritorial, astfel că sunt în drept să desfăşoare alegeri în regiunea transnistreană fără acordul conducerii R. Moldova. Solicitat să comenteze aceste declaraţii, Oazu Nantoi a menţionat că este un joc subtil al Federaţiei Ruse, care sub pretextul asigurării condiţiilor de vot pentru militarii din regiune, vor deschide 23 secţii de votare, după cum transmite agenţia transnistreană „Olvia –press”. Semnatarii Apelului acuză, de asemenea, că deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile Dumei Federaţiei Ruse, ar putea să aibă loc cu acordul tacit al guvernanţilor de la Chişinău. Faptul că CEC a R. Moldova a anunţat că va trimite observatori în Rusia, deşi OSCE a declarat că nu o va face, demonstrează faptul că R. Moldova încearcă să se menţină în albia parteneriatului declarat la Chişinău, dar care nu se respectă de Kremlin, a subliniat Oazu Nantoi. Apelul ONG-urilor rămâne deschis pentru semnare. Până în prezent a fost susţinut de organizaţii cum sunt: Promo Lex, Juriştii pentru Drepturile Omului, Încredere, CReDO, ADER, SIEDO, etc. Semnatarii solicită conducerii R. Moldova, în cazul în care scrutinul se va desfăşura la secţiile de votare în regiunea de est a Moldovei, să ia atitudine faţă de admiterea intenţionată a amestecului în treburile interne ale ţării, inclusiv până la declararea persoanelor non-grata a conducerii Ambasadei ruse. Anterior Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a comunicat ambasadei Federaţiei Ruse că, în conformitate cu rigorile legislaţiei naţionale, deschiderea secţiei de votare pentru alegerile în Duma de Stat este posibilă doar în incinta Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Partea moldovenească a recomandat părţii ruse să se abţină de la deschiderea secţiilor de votare în localităţile din raioanele de est ale R. Moldova, care nu se află sub controlul autorităţilor legale, precum şi de la utilizarea urnelor mobile de vot în oraşele Bălţi şi Comrat. În cazul în care în zona transnistreană a ţării vor fi deschise secţii de votare ilegale, întreaga responsabilitate pentru consecinţe va reveni celor care le-au organizat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.