Trei judecători din cei cinci reținuți, marți, 23 octombrie, într-un dosar de corupție, au fost plasați miercuri, 24 octombrie, în arest preventiv în izolatorul Centrului Național Anticorupție. Un judecător va sta 30 de zile, alții doi câte 20 de zile. Doi judecători au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție, citat de IPN, procurorul vizat în dosar, la fel a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Demersurile procurorilor în privința celorlalte patru persoane reținute pe dosar, este vorba de un medic, avocat, asistent judiciar și o persoana fizică inculpată, urmează a fi înaintate instanței în decursul zilei de joi, 25 octombrie.
Urmărirea penală pe cauză a fost dispusă de către Procurorul General conform elementelor infracțiunii de trafic de influență. Ulterior, la cauza respectivă au fost conexate cauzele penale privind elementele infracțiunii de corupere pasivă și corupere activă.
Magistrații sunt cercetați penal pentru că ar fi pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Rolul avocatului și procurorului în schemă a constat în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești. Iar medicul și cealaltă persoană fizică erau cei în interesul cărora urmau să fie emise deciziile favorabile.