Au fost depuse aproape 60 de mii de declarații de avere și interese, ANI

Sistemul electronic prin intermediul căruia demnitarii și funcționarii publici și-au depus online declarațiile de avere și interese a funcționat fără impedimente, deși au existat zile și cu peste cinci mii de declarații depuse, fapt pe care președintele Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci, îl califică ca fiind un succes, transmite IPN.

„Am obținut rezultatele remarcabile datorită susținerii partenerilor de dezvoltare: Banca Mondială, Cancelaria de Stat, datorită colegilor de la Centrul de Guvernare Electronică, de la Centrul de telecomunicații speciale”, a declarat Rodica Antoci, într-o conferință de presă.

Prin crearea sistemului e-Integritate, care a devenit activ la începutul acestui an, Autoritatea Națională de Integritate și-a propus să fie cât mai transparentă la capitolul depunerii declarațiilor de avere și interese. e-Integritate permite nu doar depunerea și semnarea declarațiilor în format electronic, ci și consultarea informațiilor înregistrate în alte baze de date sau sisteme informaționale, oferind astfel inspectorilor de integritate posibilitatea verificării informațiilor comunicate.

În registrul electronic al subiecților declarării sunt înregistrați 57569 de demnitari și funcționari publici, iar în perioada 1 ianuarie – 31 martie au fost depuse 58080 de declarații de avere și interese personale, a comunicat Rodica Antoci.

Autoritatea Națională de Integritate preconizează să lanseze concursul pentru angajarea celor circa 50  de inspectori de integritate care vor purcede la verificarea declarațiilor.

În iulie 2016, Parlamentul a obligat demnitarii și funcționarii publici să depună în format electronic declarațiile de avere și de interese personale.  Implementarea sistemului e-Integritate a costat circa 100 000 de dolari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.